Google va plăti 391.5 milioane USD pentru urmărirea locației utilizatorilor

Google va plăti 391.5 milioane USD în urma unui acord încheiat cu 40 de state americane pentru a soluționa acuzațiile conform cărora compania a urmărit ilegal locațiile utilizatorilor.

În 2018, Associated Press a relevat că Google a indus în eroare utilizatorii, determinându-i să creadă că aceștia ar putea dezactiva urmărirea locației în setările conturilor, deși compania a continuat să colecteze informații despre locație în cadrul funcției Web & App Activity, activată automat la crearea contului sau la utilizarea unui telefon cu sistem Android.

Ca parte a acordului, compania va trebui să furnizeze utilizatorilor informații detaliate despre ce tip de date privind locația urmărește Google. În plus, utilizatorii vor fi informați cu privire la modul de ștergere a datelor colectate, iar compania trebuie să stabilească limite temporale privind păstrarea datelor.

Articolul precedentMinisterul Educației a lansat apelul pentru Schema de Granturi în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) – runda 1
Articolul următorAdolescenta care a murit în sala de fitness ar fi purtat un costum cu stimulare electrică în timp ce făcea exerciții fizice. Noi detalii șocante din anchetă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.