Cu o valoare totală de aproape 29 milioane lei, un nou contract de finanțare intră în implementare și propune investiții în lucrări ce asigură îmbunătățirea infrastructurii din Municipiul Blaj. Din bugetul proiectului, peste 20.900 de locuitori din Blaj vor beneficia de un sediu nou pentru biblioteca municipală, de peste 4,7 km de străzi extinse, modernizate sau construite, de peste 4,4 km spații pietonale și 4.500 mp spații verzi extinse, construite sau reabilitate. Contractul de finanțare prin fonduri Regio, semnat azi, 4.05.2020, de către domnul Gheorghe Valentin Rotar – Primarul Municipiului Blaj și domnul Simion Crețu – Director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, va asigura fondurile necesare pentru completarea în următorii ani, a numărului de obiective modernizate și construite într-o localitate care a înflorit și a oferit locuitorilor o calitate mai bună a vieții prin numeroasele proiecte europene sau proprii realizate.
Necesitatea derulării investiției prevăzute în acest proiect se justifică prin nevoia de îmbunătățire și creștere continuă a calității vieții și, implicit, a nivelului de trai al locuitorilor. Prezentul proiect vizează îmbunătățirea condițiilor socio-culturale, de educație și accesul la instituțiile relevante de la nivelul comunității. Proiectul cu titlul ”Îmbunătățirea calității vieții populației în Municipiul Blaj” are o valoarea totală de 28,791,973.92 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate este de 22,810,666.04 lei, respectiv 4.897.620,19 Euro. Fondurile nerambursabile solicitate provin din bugetul alocat Regiunii Centru prin POR 2014-2020, Axa prioritară 13 ce vizează ”Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii”, Obiectivul Specific ce susține îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici şi mijlocii din România.
”Pentru mine și echipa pe care o coordonez, dezvoltarea municipiului a fost și va rămâne mereu un țel și ne vom investi eforturile și creativitatea în a îmbogății paleta de servicii și de beneficii care aduc bunăstare cetățenilor din Blaj. Urmărim ca acțiunile noastre să răspundă nevoilor tuturor cetățenilor, fie că este vorba de lucrările la drumuri, canalizare, aducțiuni de apă, de lucrările de reabilitare a monumentelor, lăcașe de cult, de evenimente culturale sau turistice, sau de proiecte de sănătate, educative ori de dezvoltare economică. Consider că este important să avem pe lângă o infrastructură rutieră și un loc în care să ne îmbogățim sufletește, să ne hrănim mințile pentru noi vise, idei și proiecte. Sper ca sloganul Blajului – ”Te salut din inimă, Roma-mică. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!” să fie trăit de fiecare locuitor sau vizitator al orașului nostru, din ce în ce mai european”, a declarat Gheorghe Rotar, Primarul municipiului Blaj.
”Blajul este un municipiu care a evoluat constant și care, cu perseverență și seriozitate, a accesat fonduri europene pentru dezvoltarea elementelor de infrastructură, demonstrând atât viziune, cât și preocupare pentru binele comunității. Proiectele integrate și evenimentele importante care au avut loc în municipiu, susțin atât dezvoltarea economică și socială a comunității, cât și promovarea localității în rândul cetățenilor din județ și din țară. Fondurile nerambursabile alocate de ADR Centru prin proiectele derulate în actualul exercițiu financiar, POR 2014-2020, au o valoare de aproape 46 milioane lei, dar valoarea totală a investițiilor crește la 53 milioane lei prin contribuția angajată de primărie. Acest proiect se adaugă celorlalte care sunt deja în implementare și vizează extinderea și dotarea unei creșe, modernizarea a două școli, modernizarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal, precum și realizarea unui parc cu multiple spații de agrement”, a declarat Simion Crețu Director general ADR centru.
Prin prezentul proiect se propune construirea și dotarea cu echipamente a unei biblioteci municipale, respectiv reabilitarea și modernizarea a trei străzi (Gării, Eroilor, A. Mureșanu), precum și crearea de infrastructură rutieră și canalizare în zona Chereteu.
În prezent, Biblioteca Municipală funcționează într-o clădire închiriată. Viitoarea bibliotecă ce va avea o o suprafață construită de 630 mp, este formată din subsol, parter și etaj și se va construi în zona Pieței 1848, în vecinătatea unor importante instituții la nivel local. Clădirea va avea o structură de cărămidă, cu fundații continue din beton armat, spațiile interioare vor fi finisate pe pereți cu zugrăveli lavabile, iar pardoselile se vor finisa cu mochetă, parchet și gresie. Corpurile de iluminat din spațiile de trecere (holuri, acces etc) vor fi realizate cu senzori de prezență pentru a reduce consumul de energie electrică și vor fi alimentate de un sistem de panouri fotovoltaice. Pentru asigurarea accesului pietonal, se vor realiza alei și trotuare finisate cu covor de piatră. Se va realiza pavarea zonei de acces auto cu pavele pentru trafic auto pe pat de nisip. Gazonul va fi de tip sport, cu rezistență ridicată la tasare, de tip rulouri. Pentru asigurarea irigării gazonului, se va prevedea un sistem de irigare ce va fi controlat automatizat, alimentat de la rețeaua locală.
În ceea ce privește infrastructura stradală, proiectul vizează rezolvarea unor probleme ce vizează zonele ce nu sunt acoperite de rețele de canalizare și zone mai greu accesibile. Infrastructura rutieră reabilitată vizată se află într-o stare tehnică relativ rea, neasigurând condițiile optime derulării unui trafic fluent. Multe din străzile ce vor fi modernizate au durata de exploatare depășită, oferind în unele cazuri condiții de exploatare inferioare străzilor nemodernizate.
La nivelul zonei Chereteu, drumurile sunt formate din pământ, acoperite cu vegetație, care sunt greu accesibile, iar în condiții meteo nefavorabile circulația devine aproape imposibilă. În această zonă, unde se află și cel mai nou cartier de locuințe, cu un număr de 120 de locuri de casă, familiile se confruntă cu lipsa sistemului rutier, a trotuarelor și a sistemelor de dirijare a apelor meteorice, dar și absența rețelei de canalizare. În această zonă, proiectul prevede realizarea de lucrări de creare a infrastructurii stradale, precum și a rețelei de canalizare. De asemenea, se vor amenaja cu spații verzi, suprafețele rezultate între limitele de proprietate și bordura exterioara a trotuarelor.
Străzile Gării, Eroilor și Andrei Mureșanu deservesc infrastructura celor mai aglomerate cartiere ale municipiului din punct de vedere al populației. Starea infrastructurii rutiere impune reabilitări și modernizări, astfel încât rezidenții să aibă un acces facil în diferitele zone ale municipiului. Lucrările prevăzute în proiect vizează reabilitarea străzilor prin realizarea unei îmbrăcăminți realizate din pavaje din dale, amenajarea curbelor la vitezele de circulație propuse, astfel încât traficul să se desfășoare în condiții de siguranță și confort; realizarea unor dispozitive de scurgere a apelor corespunzătoare situației existente în teren; preluarea și transportul apelor din zonă, astfel încât apele să nu mai stagneze pe carosabil și să producă disconfort în trafic.
Data estimată de finalizare a lucrărilor prevăzute în proiect este 30.04.2023.