Florin Cîțu: De la 1 iunie începe revenirea românilor la normalitate

 

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că măsurile luate în urmă cu o săptămână pentru combaterea pandemiei de COVID-19 funcţionează şi dau rezultate. Cîțu a anunțat luni formarea unui comitet interministerial, aflat în coordonarea sa, care se va ocupa de ”revenirea la normalitate” începând cu data de 1 iunie.

Șeful guvernul a precizat că situația epidemiologică s-a stabilizat, ajungându-se la un platou în ceea ce privește noile cazuri de infectare cu coronavirus, în București înregistrându-se chiar o scădere.

CITEȘTE Rata de infectare cu SARS C0V-2 în București continuă să scadă

„Azi voi anunța constituirea unui comitet interministerial care să asigure, de la 1 iunie, revenirea românilor la normalitate”, a anunțat, luni, premierul Florin Cîțu.

Șeful guvernului a explicat că acest lucru se va întâmpla ca efect al evoluției vaccinării. 

„Este nevoie de o implicare a bisericii în campania de vaccinare. (…)Așa cum arată azi lucrurile vom avea dozele necesare pentru a vaccina 10 milioane de persoane la finalul lunii iulie. (…) Putem vorbi clar de o redeschidere a economiei.. Trebuie să mergem să ne vaccinăm. Așa cum arată lucrurile acestea merg în direcția corectă.” a afirmat Cîțu.

Premierul a explicat și faptul că din comitetul interministerial vor face parte toate ministerele, iar ca invitați asociațiile și patronatele.

Întrebat de Realitatea Plus care vor fi, concret, măsurile de relaxare anunțate la 1 iunie, șeful guvernului a precizat că acestea urmează a fi stabilite după discuții cu părțile implicate. „Eu sper să fie cât mai multe măsuri de relaxare.(…) Aș vrea să avem o vacanță mult mai plăcută și mai sigură ca anul trecut”. 

Articolul precedentRomânii vaccinați ar putea scăpa de restricții la restaurante, evenimente culturale și sportive, pe baza adeverinței verzi europene
Articolul următorIa pastila SRS: Protestele și prognoza meteo

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.