Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a doi inculpați, un om de afaceri și SC Solar Engineering SRL, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, săvârșită în forma participației improprii.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În contextul proiectului „Modernizarea DJ 687 Sântuhalm-Hunedoara-Călan” finanțat din fonduri europene, la sfârșitul anului 2017, a fost desfășurată procedura de atribuire a unuia dintre contracte vizând elaborarea documentației tehnico-economice și lucrări deviere rețea electrică pentru unul dintre tronsoane (km 13+050 – km 22+791).
După analizarea ofertelor depuse în cadrul licitației, a fost declarată câștigătoare oferta unei asocieri de firme din care făcea parte și SC Solar Engineering SRL.
Pentru dovedirea experienței necesare, în numele SC Solar Engineering SRL, omul de afaceri inculpat în prezenta cauză, ar fi întocmit, semnat și depus mai multe documente false: contract de prestări servicii, declarație privind lista principalelor prestări de servicii în ultimii 3 ani etc.
Consecința acestor demersuri ar fi fost obținerea pe nedrept de către asocierea de firme câștigătoare a licitației, a sumei de 738.878 lei.
În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin celor doi inculpați.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 724.101 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Hunedoara cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Sursa: Realitatea de Alba