Cinci elevi militari s-au aflat în perioada 21 – 29 septembrie în Polonia unde au participat la a V-a ediţie a Central Uniformed Classes Rally.
Eleva plutonier Ruxandra Dobre, elevii sergent major Fabian Mişcodan şi Ştefan Gherheş şi elevii sergent Alexandra Fildan şi Adelin Leahu alături de colegi de la Colegiile Naționale Militare „Dimitrie Cantemir” Breaza, „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc şi „Alexandru Ioan Cuza” Constanța au avut parte de un program intens de pregătire militară care le-a testat capacităţile fizice.
Pe lângă tragerile cu arma sau aruncarea grenadei, elevii militari au avut de parcurs un traseu aplicativ militar pe o distanţă de 8 kilometri în cadrul căruia au învăţat tehnici de supravieţuire în condiţii extreme sau de acordare a primului ajutor.
La finalul competiţiei, dedicate ţărilor invitate, elevii militari români s-au clasat pe locul I, demonstrând astfel nivelul ridicat al orelor de pregătire militară predate în colegii precum şi capacitatea de a lucra în echipă.
În timpul liber elevii au avut şi activităţi recreative, vizitând oraşele Wroclaw, Gross-Rosen şi Zagan.
Întorşi acasă, elevii militari albaiulieni au fost felicitaţi de comandantul colegiului, colonel Marcel Domşa, pentru rezultatele obţinute şi pentru seriozitatea şi implicarea de care au dat dovadă pe durata desfăşurării acestui eveniment internaţional. Ei s-au arătat încântaţi de experienţa trăită atât din punct de vedere al schimburilor culturale cât şi militare şi mulţimiţi de consolidarea relaţiilor de colegialitate între liceenii militari.
Pe durata competiţiei, elevii militari români au fost coordonați de maior Claudiu-Dumitru Țonoiu din Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza și profesor Vasile Blanariu din Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc.
Evenimentul a fost organizat de Departamentul pentru educaţie, cultură şi tradiţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale din Polonia în cooperare cu Comandamentul General al Forțelor Armate Poloneze.
Acesta a avut loc în Centrul de pregătire a Forţelor Terestre din Zagan și s-a desfășurat sub forma unui turneu destinat selectării celei mai instruite clase de elevi militari din Polonia, fiind organizate de asemenea şi activităţi educaţionale: cursuri şi antrenamente.
La competiţie au participat elevi militari din Ucraina, Lituania, România şi Polonia.
Comments are closed.