Elevii ar putea scăpa de MASCĂ la orele de sport. În ce condiții

Portul măștii la orele de sport a stârnit controverse. Mulți părinți, elevi și profesori, chiar și ministrul Educației, iau în calcul renunțarea la acest mijloc de protecție, însă specialiștii în Sănătate susțin menținerea acestei măsuri. De altfel, sindicatele din Educație și Federația părintilor solicită să fie eliminată această interdicție.

„Este inexplicabil faptul ca, atunci cand s-au stabilit masurile prin ordinul comun al Ministerului Educatiei si Ministerului Sanatatii, reprezentantii Ministerului Sanatatii au afirmat ca s-au inspirat din deciziile luate de alte tari, nu insa si in ceea ce priveste purtarea mastilor de catre elevi la orele de educatie fizica. In prezent, elevii din majoritatea tarilor membre UE nu sunt obligati sa poarte masca la orele de educatie fizica. Gresesc specialistii din aceste tari sau noi avem o problema?!”, se arata intr-un comunicat citat de Edupedu.ro.

Razvan Chereches, profesor de Sanatate Publica si Directorul Departamentului de Sanatate Publica de la Facultatea de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca a explicat, pentru ziare.com, ca „purtarea mastii protejeaza de transmiterea virusului, fara niciun fel de indoiala, cu atat mai mult in practicarea unei activitati sportive unde implica gafait care expulzeaza nori de aerosoli. Pe de alta parte, avem studii facute care arata ca purtatea mastii in timpul activitatii fizice are efect zero asupra respiratiei, asupra oxigenarii, etc”.

Specialistul in Sanatate publica a mai spus ca „exista elevi care au tulburari de respiratie, astm sau alte probleme, insa ei oricum ar avea o adeverinta medicala care sa-i scuteasca de la activitatea sportiva”.

„Daca orele de sport se desfasoara afara si daca elevii sunt la distanta, nu ar fi nevoie de purtarea mastii, insa trebuie tinut cont de tipul activitatii respective. Insa mai este inca un element de care trebuie tinut cont. In momentul acesta, avem tulpina noua care este mai infectioasa si nu avem studii care sa arate in ce masura jocul de fotbal fara masca in exterior ar expune copiii la infectare. Din acest punct de vedere, ar fi mai sigur sa facem o eroare pe partea de siguranta si copiii sa joace cu masca pe fata”, a mai precizat Razvan Chereches.

Articolul precedentConcedieri masive – 200 de mii de români riscă să rămână fără job – Ce companii sunt vizate
Articolul următorVIDEO Peste 64.000 de mașini verificate de RAR anul trecut! Aproape jumătate aveau deficiențe tehnice!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.