Polițiștii care l-au prins pe agresorul fetei din Alba Iulia sunt Daniel, Mădălin și Marcel.
Deoarece fata agresată nu își aducea aminte nimic din ceea ce i se întâmplase cazul nu a fost unul ușor. Tânăra știa doar că îi lipsește telefonul mobil și portofelul.
Tinerii polițiști i-au refăcut traseul din acea zi după ce prietenul fetei le-a spus că aceasta ar fi fost într-o vizită la blocul unde s-a întâmplat totul.
Tinerii polițiști au cerut filmările de pe camera de supraveghere și au fost oripilați de ce au văzut.
Identificarea și prinderea agresorului nu a mai fost decât o chestiune de timp.
Poliţiştii din Alba Iulia l-au reţinut pe un bărbat bănuit de tâlhărie. Acesta, în timp ce se afla în scara unui bloc din Alba Iulia, ar fi atacat-o pe o tânără şi i-ar fi sustras telefonul mobil şi portmoneul. Va fi prezentat în faţa magistraţilor, pentru dispunerea măsurilor legale.
La data de 19 noiembrie 2018, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia l-au identificat pe un bărbat de 33 de ani, din municipiu, ca persoană bănuită de săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie calificată.
În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în seara zilei de 17 noiembrie 2018, în timp ce se afla în scara unui bloc de locuinţe din Alba Iulia, ar fi lovit-o pe o tânără, în vârstă de 20 de ani, din Alba Iulia, ce aştepta liftul şi i-ar fi sustras telefonul mobil şi portmoneul.
Urmează ca, în cursul zilei de 20 noiembrie, să fie prezentat în faţa magistraţilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
Comments are closed.