Educatoarea şi îngrijitoarea de la o creşă din Alba Iulia acuzate de părinţii unor copii că ar fi avut un comportament agresiv la adresa minorilor, atât fizic, cât şi verbal, sunt urmărite penal, potrivit informaţiilor furnizate, luni de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
„Organele de urmărire penală au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectele T.A.D. şi C.D. pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197 C.pen. Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a reieşit bănuiala rezonabilă că: În calitate de angajate în cadrul Creşei nr. 2 din mun. Alba Iulia, îngrijitoarea T.A.D. şi educatoarea C.D. au adresat cuvinte şi expresii jignitoare pe un ton ridicat faţă de mai mulţi copii din grupa mare”, se arată în răspunsul transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia ca urmare a unei solicitări corespondentului Agerpres.
Potrivit sursei citate, activităţile de urmărire penală au fost efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia – Biroul de Ordine Publică, sub conducerea şi supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
„Precizăm că efectuarea în continuarea a urmăririi penale este o etapă procesuală reglementată în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşirii unor alte infracţiuni, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, mai menţionează Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
Pe de altă parte, o comisie de cercetare disciplinară constituită la nivelul Primăriei Alba Iulia a propus ca educatoarea şi îngrijitoarea să fie sancţionate cu avertisment scris şi, totodată, mutate temporar, pe o perioadă de 6 luni, la alte creşe din municipiu. Aceeaşi sancţiune au primit-o şi două asistente medicale de la creşa în cauză.
Comments are closed.