Dosare penale pentru bărbați violenți

La data de 15 aprilie 2023, polițiștii din Teiuș au fost sesizați, prin 112, de către o femeie de 28 de ani, din Teiuș, cu privire la faptul că a fost agresată de către concubinul său. 

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 37 de ani, ar fi agresat-o pe femeie, aplicându-i lovituri, fără a fi necesară transportarea sa la spital. 

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu, iar bărbatul a fost îndepărtat din locuința comună. 

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. 

La data de 16 aprilie 2023, în jurul orei 24.00, polițiștii din Alba Iulia au intervenit la o locuință din municipiu de unde o femeie de 38 de ani a reclamat faptul că a fost agresată de soț. 

 

Din primele cercetări, a rezultat că, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 45 de ani, și-ar fi amenințat și agresat soția, fără a-i cauza leziuni care să necesite acordarea de îngrijiri medicale. 

 

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu, iar bărbatului i-a fost interzis să se apropie de soția sa. 

 

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare. 

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentTamponare produsă de un șofer beat
Articolul următorAudierea Simonei Halep s-ar putea produce la sfârșitul lunii Aprilie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.