Poliţiştii Secţiei 2 Vinţu de Jos au depistat, cu ocazia unui control în trafic, doi tineri care transportau role de plasă folosită în construcţii. S-a dovedit că aceasta a fost sustrasă de la o societate comercială unde, unul dintre bănuiţi este angajat ca şi paznic.
La data de 28 ianuarie 2019, în jurul orei 23.15, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos, în timp ce acţionau pe DN 7, au oprit, pentru control, un autoturism care tracta o remorcă şi în care erau încărcate două role de plasă tip taluz.
Autoturismul era condus de un tânăr de 21 de ani, din localitatea Avram Iancu, judeţul Hunedoara, iar ca şi pasager, poliţiştii l-au identificat pe un tânăr de 32 de ani, din aceeaşi localitate.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că cele două role de plasă au fost sustrase, în jurul orei 23.00, de către cei doi tineri, din incinta unei societăţi de construcţii, situată pe marginea drumului naţional 7, la care tânărul de 32 de ani lucrează ca şi paznic.
Valoarea prejudiciului a fost estimată la 2.000 de lei.
Totodată, poliţiştii au constatat că remorca cu care erau transportate rolele de plasă nu este înmatriculată în circulaţie.
Faţă de cei doi tineri poliţiştii au întocmit dosare penale în cadrul cărora cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de furt calificat şi conducerea, pe drumurile publice, a unui vehicul neînmatriculat.
Comments are closed.