Doi adolescenți au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce o tânără i-a accidentat și și-a continuat drumul

La data de 9 februarie 2021, în urma unui apel prin 112, polițiștii din Sebeș au intervenit pe raza localității Cărpiniș, comuna Gârbova, pentru soluționarea unui accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane.

 

Din primele cercetări a rezultat că o tânără de 21 de ani, din Cărpiniș, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere, ar fi efectuat o manevră de mers înapoi, împrejurare în care a acroșat o bancă din lemn, aflată în fața unei locuințe, pe care se aflau doi minori, un băiat de 13 ani și o fată de 15 ani.

 

În urma accidentului, minora a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spitalul din Sebeș.

 

După producerea accidentului, conducătoarea auto și-a continuat drumul și a fost identificată ulterior de polițiști, la domiciliu, pe raza localității Cărpiniș. 

 

Față de aceasta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentDepistați de polițiști în trafic băuți sau fără permis
Articolul următorSchimbare la vârful companiei Romprest. Noul președinte director general este Păcuraru Cioantă Beniamin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.