Dinamo a învins-o pe Oţelul Galaţi (3-1) şi a părăsit ultimul loc din Superligă

Dinamo Bucureşti a părăsit ultimul loc din Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe Oţelul Galaţi cu scorul de 3-1 (2-1), duminică seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din etapa a 26-a.

Dinamo a deschis scorul rapid, prin Dennis Politic (3), din centrarea lui Hakim Abdallah. Gălăţenii au restabilit egalitatea prin Alexandru Mihai Pop (17 – penalty), după ce arbitrajul video a semnalat un fault al lui Darko Velkovski la Dragan Lovric.

Dinamo a intrat la pauză în avantaj, după golul lui Eddy Gnahore (34), din pasa aceluiaşi Abdallah. Francezul a marcat primul său gol în Superligă.

Echipa antrenată de croatul Zeljko Kopic a închis tabela prin reuşita lui Hakim Abdallah (81 – penalty), după ce Josue Homawoo a fost faultat de George Cîrjan, infracţiune semnalată de arbitrajul video.

Dinamo şi-a mai creat ocazii prin Gnahore (64), Abdallah (72) şi Antonio Borduşanu (90), în timp ce oaspeţii au avut ocazii pe final, însă portarul Adnan Golubovic a respins şutul lui Pop (90+2), iar apoi şi pe cel al lui Miguel Silva (90+3), după care Cîrjan a trimis peste poartă.

În min. 60, jocul a fost întrerupt câteva zeci de secunde din cauza unor obiecte aruncate de suporterii dinamovişti spre arbitrul asistent Ionel Valentin Dumitru.

Dinamo a jucat finalul meciului în inferioritate numerică, Homawoo părăsind terenul accidentat, după ce Kopic a epuizat schimbările.

Antrenorul Oţelului, Dorinel Munteanu, a fost eliminat în min. 75, pentru injurii aduse arbitrului asistent Andrei Constantinescu.

Dinamo a obţinut a şasea sa victorie din acest campionat, ultimele două consecutive.

Oţelul are o singură victorie ultimele şase etape, două egaluri şi trei eşecuri.

În tur, Oţelul s-a impus cu 1-0.

Articolul precedentBaschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a câştigat Cupa României
Articolul următorHandbal feminin: CS Rapid Bucureşti, eliminată din Liga Campionilor după ce a pierdut cu Esbjerg

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.