Din cauza sancțiunilor, rușii au luat cu asalt băncile și bancomatele

Din cauza blocării conturilor externe și a scoaterii din sistemul interbancar SWIFT, rușii au dat buluc la bancomate să-și scoată toate economiile.

 

Banca Rusiei a adoptat măsuri pentru a susţine piaţa internă, între care şi interdicţia ca brokerii să vândă active în numele nerezidenţilor nerezidenţi, pentru a le proteja de impactul sancţiunilor occidentale dure care sunt aplicate şi băncii centrale. Piaţa valutară şi piaţa repo s-ar putea deschide la ora locală 10:00, iar bursa din Moscova la ora 15:00, potrivit unui comunicat publicat pe pagina instituţiei, citat de Bloomberg.

Banca centrală a Rusiei a anunţat duminică o serie de măsuri pentru a susţine pieţele interne, în timp ce se străduia să gestioneze consecinţele din ce în ce mai extinse ale sancţiunilor severe occidentale anunţate în weekend, ca măsuri împotriva invadării Ucrainei de către Moscova, potrivit Reuters.

Banca centrală a declarat că va relua cumpărarea de aur de pe piaţa internă, va lansa o licitaţie de răscumpărare fără limite şi va uşura restricţiile privind poziţiile deschise în valută ale băncilor.

De asemenea, a crescut gama de titluri care pot fi folosite ca garanţii pentru a obţine împrumuturi şi a ordonat jucătorilor de pe piaţă să respingă ofertele clienţilor străini de a vinde titluri ruseşti.

Măsurile au venit după ce aliaţii occidentali au înăsprit sancţiunile sâmbătă, luând măsuri pentru a exclude marile bănci ruseşti din principalul sistem global de plăţi SWIFT şi au anunţat alte măsuri pentru a limita utilizarea de către Moscova a unor rezerve de 630 de miliarde de dolari pentru a submina sancţiunile.

Foto/Profimedia

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentMiron Mitrea: „Sancțiunile economice nu au oprit niciodată un război”
Articolul următorȘedinţă a task-force-ului pentru gestionarea situaţiei din Ucraina

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.