Descoperirea care a bulversat lumea medicală: de ce NU se îmbolnăvesc toți oamenii de COVID

Există persoane care, în ciuda faptului că întreaga familie a fost infectată cu SARS-Cov-2, nu au fost testate pozitiv pentru Covid-19. Oamenii de știință au găsit o explicație – ei susțin că unii oameni suferă o „infectare avortivă”. Virusul intră în organism, dar este eliminat de celulele T ale sistemului imunitar încă din stadiul incipient, iar testele PCR și cele de anticorpi înregistrează rezultate negative. Asta ar însemna, de fapt, că organismul are o memorie imunitară.

Aproximativ 15% dintre lucrătorii din domeniul sănătății care au fost monitorizați în timpul primului val epidemic din Londra par să se potrivească acestui scenariu.

Descoperirea ar putea deschide calea pentru o nouă generație de vaccinuri care vizează răspunsul celulelor T – ele ar putea produce o imunitate de mai mare durată, spun oamenii de știință.

 

Leo Swadling, imunolog la University College London și autor principal al lucrării, a declarat: „Toată lumea are dovezi anecdotice potrivit cărora oamenii sunt expuși, dar nu se infectează. Ceea ce nu știam este dacă acești indivizi chiar au reușit să evite complet virusul sau l-au eliminat în mod natural înainte ca el să fie detectabil.”

Cel mai recent studiu a monitorizat intens lucrătorii din domeniul sănătății pentru depistarea semnelor de infectare și observarea răspunsurilor imune în timpul primului val al pandemiei, scrie napocanews.ro. În ciuda unui risc ridicat de expunere, 58 de participanți nu au fost testați pozitiv pentru Covid-19 în niciun moment.

 

Însă probele de sânge prelevate au arătat că respectivii au avut o creștere a numărului de celule T care au reacționat împotriva SARS-Cov-2, în comparație cu probele prelevate înainte de apariția pandemiei și în comparație cu persoanele care nu au fost expuse deloc la virus. Au avut, de asemenea, creșteri ale unui alt marker sanguin al infecției virale.

Articolul precedentATENȚIE LA ÎNȘELĂCIUNI ÎN TRANZACȚIILE ONLINE!
Articolul următorIa pastila SRS: Soții Iohannis vor fi amendați?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.