ATENȚIE LA ÎNȘELĂCIUNI ÎN TRANZACȚIILE ONLINE!

Black Friday – perioada cu cele mai mari reduceri din an este în curs de derulare, iar realizarea cumpărăturilor online a devenit din ce în ce mai ușoară, însă trebuie avută în vedere siguranța acestor achiziții.

Pandemia COVID-19 a determinat și mai mulți consumatori să se orienteze către comerțul online. Pentru toți, această tendință aduce atât provocări, cât și oportunități, dar implică și un risc mai mare de fraude cărora le pot cădea victime, atât comercianții și cumpărătorii.

Polițiștii  trag un semnal de alarmă și le recomandă cumpărătorilor să fie atenți cum și de unde își achiziționează anumite produse.

Această perioadă aduce multe oferte în spaţiul online, iar pentru a vă bucura în siguranţă de produsul dorit, vă recomandăm:

  • Atunci când navigaţi pe internet de pe dispozitivul dumneavoastră, asiguraţi-vă că această conexiune este securizată prin HTTPS – pictograma unui lacăt arătând că pagina accesată este securizată. 
  •  Nu faceţi niciodată click pe un link, o anexă dintr-un e-mail sau SMS nesolicitat. Verificaţi adresa de pe care v-a fost transmis mesajul. De multe ori aceasta provine de la un domeniu care nu are legătură cu acea companie. 
  • Evitaţi operatorii economici care nu afişează date de contact complete (adresă, telefon, cod unic de identificare fiscală etc.) şi care se rezumă la o simplă adresă de e-mail. 
  • Aveţi grijă dacă accesaţi o pagină web care conţine greşeli gramaticale. 
  •  Dacă veti cumpăra bunuri de la persoane fizice, trebuie cerute documentele de provenienţă ale acestora (factura sau bonul fiscal cu care a fost cumpărat iniţial produsul de la magazin) şi certificatul de garanţie emis de producător. 
  • Nu plătiţi în avans bunurile comandate prin internet de la persoane necunoscute.  Folosiţi un serviciu de curierat cu plata ramburs ce permite deschiderea coletului la primire.  Plătiţi pentru marfă după ce v-aţi asigurat că aţi primit ce aţi comandat. 
  •  În cazul în care efectuaţi totuşi plata online pentru diferite produse, fiţi atenţi când oferiţi detaliile cardului de credit sau debit pe internet.  Refuzaţi tranzacţia dacă vi se cere codul PIN. Este normal să vi se ceară codul CVV (format din 3 sau 4 cifre, inscripţionat pe card).  Este mai sigur să folosiţi un card de debit dedicat tranzacţiilor online pe care să îl încărcaţi numai cu suma necesară achiziţiei.  Foarte important este să cunoaşteţi situaţia financiară de pe card, atât înainte de a efectua o tranzacţie, cât şi după. Este posibil ca, uneori, să vă fie încasată mai mult decât suma de pe factură, fără a vă da seama de acest lucru.
  •   Tipăriţi sau salvaţi comanda dumneavoastră, precum şi clauzele şi condiţiile ce apar pe site la momentul cumpărării, pentru situaţia în care ar exista vreo problemă mai târziu.
  • Sesizați autorităților orice tentativă de înșelăciune!

Campania Poliției Române – Siguranța Online – vă provoacă să vă testați priceperea în a vă feri de fraudele online și își propune să reducă numărul de persoane înșelate, prin sfaturi utile și descrierea unor metode frecvente de operare.

15 secunde și un click pe: https://sigurantaonline.ro/

Învață să faci cumpărături online fără riscuri!

Articolul precedentFlorin Roman prefațează sfârșitul politic al lui Ludovic Orban: ”Atacul grobian nu poate avea decât un deznodământ statutar: excluderea din partid”
Articolul următorDescoperirea care a bulversat lumea medicală: de ce NU se îmbolnăvesc toți oamenii de COVID

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.