De ce e mai scump mielul de Paște în 2023 – Drama fermierilor români și lipsa măsurilor statului, dezvăluite la România Suverană

Dănuț Andruș, fermier din județul Botoșani, a relatat, în exclusivitate la emisiunea România Suverană, cu Alexandra Păcuraru, de ce mielul românesc ia calea străinătății. Pentru că ciobanii preferă să-l vândă la export în țările arabe decât să-l dea la sacrificat sau să-l comercializeze în țară, la tarabele din piețe.  

Crescătorii de oi au fost nevoiți să crească prețul după scumpiri și astfel preferă să vândă la intermediari care exportă în țările arabe pentru a scăpa de vânzarea din piețe. În plus, banii îi primesc printr-o singură tranzacție.

Întrebat dacă are unde să vândă mieii în acest an, de Paște, Dănuț Andruș a relatat hățișul cu care se confruntă în operațiunile cu statul pe care trebuie să le facă un crescător de oi și care, în final, rămâne cu mai puțini bani în buzunar decât ar fi primit dacă dădea animalele la abator.

„În decursul timpului, prețul îl face pe om sa vanda. Dacă facem o comparație, în România 1 kg de oaie pentru abatorizare se plateste cu 5-6 lei, iar 1 kg de tineret de miel se plătește cu 12-13 lei la abatorizarea romaneasca. Pe când țările arabe oferă 17-18-19 lei kilogramul în viu. Păi, dacă ați produce un miel, cu care te chinui două luni să-l aduci la 10-12-15 kg, cui ați vinde? 
Mai mult, te duci cu el in piete, stai, instituțiile statului îți iau o sumedenie de documente și vinzi, punând deoparte mai puțin decât ai lua și la abatorizare. Întrebare este dacă mai ești îndemnat să vinzi românului, ca producător? Este o problemă majoră centralizarea acestor produse sau cumpărarea lor în sistem centralizat și vinderea lor in supermarketuri la un preț acceptabil ca românul să aibă un produs bun și ieftin pe piață.

Am văzut o știre că marile lanțuri de magazine vând cu 135 de lei kg de miel. Mă întreb , 35 de lei din fermă și laptele la 1,70 lei, ma intreb diferenta până la consumatorulfinal a cui este?

Eu, ca producător, ma trezesc dimineața la ora 4 sau 5 cu soția și copiii muncim și la urmă, când tragi dunga, rămâi cu munca. Teorema porumbelului: balega, stăpânului, penele, vântului și carnea, omului.

Cred că despre asta trebuie informat. Pentru că, din punctul meu de vedere, autoritățile statului, inclusiv de la Ceaușescu și înaintea lui, toți marii conducători au căzut că nu au fost informați de cei care trebuiau să o facă.

Instituțiile statului nu funcționează, la marii conducători ai țării nu ajung informațiile reale, ajung trunchiate și iau măsuri în măsura in care primesc informațiile”, a spus Dănuț Andruș, luni seară, la România Suverană, cu Alexandra Păcuraru.

„Niciun supermarket nu cumpără de la un producător ca mine sau zece producători ca mine”, a mai declarat Andruș.

„Drumul spre iad e pavat cu intenții bune. Din punctul meu de vedere, permanentizarea unui contract cu un lanț de supermarketuri e o intreaga industrie. Ceea ce românii încă nu au înțeles e că prin unire e puterea. Suntem foarte separați și vrem doar noi”, a concluzionat Dănuț Andruș, la România Suverană, cu Alexandra Păcuraru.

Articolul precedentSĂRBĂTOARE 28 martie: Un sfânt important e sărbătorit astăzi – Ce spune calendarul ortodox – Zi de POST
Articolul următorModificări majore în privința concediilor medicale. Sunt vizate şi indemnizaţiile pentru mame

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.