Societatea Cupru Min SA a obținut premiul 1 în cadrul Topului Național al Firmelor din România, ediția XXVI, organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, în cadrul galei care a avut loc în joi, la Centrul Expozițional Romexpo din București.
Locul 1 în domeniul Industrie, la categoria Intreprinderi Mari, reprezintă o recunoaștere națională a unor rezultate de excepție în dezvoltarea economică a României.
Cupru Min S.A. Abrud s-a înființat în anul 2002, prin desprinderea din Compania Națională Minvest Deva, fiind succesoarea Combinatului Minier al Cuprului Roșia Poieni, înființat în 1977. Societatea se află în subordinea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și deține dreptul de exploatare pentru cca. 60% din rezervele naturale de cupru ale României.
Cupru Min S.A. Abrud este unicul producător din România care are ca obiect principal de activitate extracția de minereuri neferoase, prepararea minereurilor cuprifere și valorificarea concentratului cupros și a metalelor prețioase.
Exploatarea zăcământului se face în carieră, pe trepte, descendent cu înălțimea treptei de 15m, prin forare cu utilaje de forare Φ250mm, împușcare cu explozivi, încărcare cu excavatoare, încărcătoare frontale pe pneuri și transport cu autobasculante.
În anul 2018, compania a înregistrat o producție de concentrat de cupru de 39.017,119 de tone. Zăcământul este situat administrativ pe teritoriul comunei Lupșa, județul Alba.
Acesta are forma unui corp vertical cu înălțimea de 1.200 m și secțiunea orizontală de formă eliptică, cu dimensiunile de 600 m și 800 m. Partea utilă a zăcământului este constituită din minerale de cupru, înglobând peste 1 miliard de tone minereu cu un conținut de 0,36% Cu și 1,8% S. Compania are peste 570 de angajați.