Cupru Min a lansat procedura de vânzare a 45.000 tone de concentrat de cupru. Ce condiții impune compania aflată în subordinea Ministerului Economiei

Cupru Min SA a lansat procedura privind valorificarea a aproximativ 45.000 de tone de concentrat de cupru, prin licitaţie internaţională deschisă, ce va avea loc la sediul societăţii, potrivit unui anunţ al companiei.

Potrivit anunțului, data limită de depunere a ofertelor: 24.10.2019 ora 13:00 iar deschiderea ofertelor  va avea loc pe data de 24.10.2019 ora 14:00 la sediul societăţii. Criteriul de atribuire este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic. Nu sunt acceptate oferte alternative. Durata contractului de vânzare-cumpărare ar urma să fie de un an.

Cuprumin Abrud a semnat în 2017 un contract pe o perioadă de doi ani de zile cu compania chineză Merlion Resources. Contractul a fost însă unul controversat, nefiind respectate mai multe aspecte din caietul de sarcini, iar ofertantul nu a constituit garanția de plată a prețului în sumă de 5.000.000 USD. Până la urmă contractul a fost finalizat cu bine

Cupru Min este o societate aflată în subordinea Ministerului Economiei, având un număr de peste 550 de angajaţi, iar ca obiect de activitate exploatarea şi valorificarea în forme specifice, conform legii romane, a resurselor şi rezervelor de minereu de cupru din zăcământul Roşia Poieni. Pe piaţa internă este cel mai mare producător de concentrat de cupru, deţinând aproximativ 60% din rezerva de cupru a României.

Articolul precedentSocietate de pariuri și jocuri de noroc suspectată ca ar fi folosit programe de calculator fără licență. Zeci de PERCHEZIȚII
Articolul următorPrimăria comunei Ighiu oferă finanțare nerambursabilă în domeniul sportului. Ce condiții trebuie să indeplinească aplicanții ?

Comments are closed.