„Cupa Blajului” la volei feminin, doar cu 3 echipe.

Vineri, sâmbătă și duminică, are loc cea de-a patra ediție a „Cupei Blajului” la volei feminin.

Alături de vicecampioana Europei, la turneul de la Blaj vor mai participa formațiile UVT Agroland Timisoara și CSM Lugo.

Deși inițial a confirmat participarea, Știința Bacău a anunțat că nu mai poate onora invitația.

În aceste condiții, organizatorii au stabilit un program atractiv, care să satisfacă „setea de volei” a suporterului blăjean.

Astfel, fiecare meci va avea cel puțin 4 seturi, iar în cazul în care va fi egalitate, 2-2, se va juca un set decisiv. Intrarea în Sala „Timotei Cipariu” este liberă.

Program „Cupa Blajului” 2018:

– vineri, 5 octombrie, ora 18.00: Volei Alba Blaj – CSM Lugoj;

– sâmbătă, 6 octombrie, ora 18.00: CSM Lugoj – Agroland Timișoara;

– duminică, 7 octombrie, ora 11.00: Volei Alba Blaj – Agroland Timișoara.

Articolul precedent7 octombrie: Colocviul Tinerilor Scriitori
Articolul următorCorina Chiriac și trupa Compact, invitați la Festivalul „Voices” 2018

Comments are closed.