Cum beneficiezi de analize decontate, chiar dacă nu mai sunt fonduri CAS. Ce trebuie bifat pe biletul de trimitere

O modificare legislativă, mai puțin cunoscută, face posibil ca anumiți pacienții să poată benefica de analize decontate de stat, chiar dacă unitatea sanitară anunță că s-au epuizat fondurile lunare alocate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Pentru aceasta, este nevoie ca pe biletul de trimitere medic să facă anumite mențiuni, în funcție de starea de sănătate și vârsta pacientului.

Pacienții asigurați care au bilet de trimitere de la medicul specialist sunt nevoiți să aștepte destul de mult timp pentru a-și efectua gratuit analizele medicale, conform unei liste de așteptare. Însă, mulțumită unei modificări legislative, pacienții cronici sau cei trecuți de 40 de ani, pot să se programeze mai rapid pentru analize, atunci când pe biletul lor de trimitere prin CAS scrie „Monitor”(oricare dintre numerotările 1-7)  sau „Prev” 5, scrie doctorulzilei.ro.

Termenul  „Monitor” de pe biletul de analize se referă la faptul că orice pacient, indiferent de vârstă, poate beneficia rapid de analize medicale decontate în cazul în care suferă de una dintre cele 7 categorii de afecțiuni stabilite de Ministerul Sănătății și CNAS:

 

 

Imagine

sursă: Doctorul Zilei

 

Termenul ”PREV” 5 indică faptul că pentru persoanele trecute de 40 de ani, analizele medicale de prevenție se pot face prin CAS, chiar dacă a fost depășit plafonul lunar acordat furnizorului de investigații paraclinice.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentRafila: Vaccinurile ar putea intra pe lista medicamentelor compensate! Veste bună pentru bolnavii cronici
Articolul următorSărbătoare 27 ianuarie. Zi importantă a ortodoxiei: mari sfinți sunt pomeniți în calendar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.