Culisele statului paralel | Ce stil vestimentar prefera Elena Ceaușescu. Ziua execuției a găsit-o într-un palton Yves Saint Laurent

 

Întreaga lume o analiza pe Elena Ceaușescu, curioasă să descopere ce culori o înveselesc pe femeia a cărui popor suferea sub puterea sa. Așteptau să vadă la gâtul și încheieturile dictatoarei aurul și diamantele primite ca plocoane de la lideri de stat, iar la capitolul vestimentație, era singura din întregul popor care avea acces la cele mai celebre case de modă. La capitolul stilistic, Ceaușeasca eșua însă lamentabil.

 

Elena Ceaușescu se îmbrăca anost, banal, în culori fade și pământii, nu își punea accesorii aproape niciodată și coafura sau machiajul purtau amprenta simplității dusă la extrem. Nu arăta ca o primă doamnă și e foarte probabil, spun istoricii, ca simplitatea sa să fi fost și o parte dintr-o strategie: soția lui Nicolae Ceaușescu reflecta imaginea poporului. Banală, prăfuită, gri. Ca să nu stârnească invidia femeilor asuprite din România, așa cum cele frumoase și cochete îi stârneau chiar ei astfel de sentimente.

Una dintre victimele sale a fost frumoasa actriță Violeta Andrei, soția lui Ștefan Andrei, ministrul de Externe al lui Ceaușescu.

În volumul „Stăpânul secretelor lui Ceauşescu. I se spunea Machiavelli“, demnitarul comunist Ştefan Andrei dezvăluie faptul că Elena Ceaușescu avea casete pline cu bijuterii. Purta dintre ele, dar nu des. În vizita din Spania, în programul Elenei Ceauşescu a fost şi o întâlnire cu doamne din înalta lor societate. Soţiile unor burghezi spanioli au spus: «Din toate câte suntem aici, nimeni nu are bijuteriile doamnei Ceauşescu», relata demnitarul comunist.
„Am fost în Africa Centrală, în 1972. (…) Bokassa, preşedintele Republicii Centrafricane, care ulterior s-a declarat împărat, a scos o cutiuţă de argint, iar din ea nişte cercei cu diamante, un lănţişor cu diamante şi o brăţară cu diamante. Şi i-a spus Elenei Ceauşescu: Acestea sunt pentru dumneavoastră“, relata fostul ministru de Externe Ștefan Andrei. (sursă: Adevărul)

La rândul lui, Nicolae Ceauşescu a primit un ceas din aur alb, cu diamante. În schimb, dictatorii le-au dăruit un radio în cutie şi o bluză cu râuri, lucrată la Tismana, o fotă şi o năframă cum se purta în Oltenia.

Așadar, cei doi dictatori ar fi avut accesorii cu care să iasă în evidență, însă preferau să țină tot ce era de valoare închis într-un dulap.

Majoritatea hainelor și deux-piece-urilor din garderoba Elenei Ceaușescu se realizau în țară, la APACA, unde croitoresele îi puneau dictatoarei sub nas cele mai bune țesături.

De asemenea, îi copiau piese ale marilor case de modă pariziene pentru a o impresiona. Doamnele îi trăgeau la mașină replici ale sacourilor Chanel, însă nu aceste piese vestimentare o făceau pe Elena Ceaușescu să se simtă importantă și atrăgătoare.

Hainele de blană au fost slăbiciunea ei, având în garderobă zeci.

Unele au fost realizate la comandă, din blana vânatului adus de Nicolae Ceaușescu, gest care aducea multă mândrie în sufletul dictatorului. La toate vizitele sale din străinătate, tovarășa căra și purta mai multe blănuri – dacă anotimpul îi permitea.

Abia după întâlnirea pe care soţii Ceauşescu au avut-o cu familia Nixon, apetitul Elenei Ceauşescu pentru ţinute moderne a început să se deschidă în adevăratul sens al cuvântului, povestește istoricul Lavinia Betea.
„Patricia Nixon era sursa de inspiraţie a Elenei Ceauşescu, atât în materie de vestimentaţie, cât şi în ceea ce privea comportamentul devotat pe care doamna Nixon îl afişa faţă de soţul ei”, după cum povesteşte specialistul în istoria ceauşistă. (sursa: Adevărul).

O perioadă, dictatoarea a cochetat cu culori vii, cu croieli care să-i pună în valoare formele, însă a revenit aproape imediat la deux-piece-urile puțin cam mari, în nuanțe de crem.

O altă femeie puternică la vremea aceea, Raisa Gorbaciov, soția liderului URSS, ar fi putut să fie un exemplu din punct de vedere stilistic pentru tovarășa Ceaușescu, însă dictatoarei i-a stârnit doar dispreț.

Raisa Gorbaciova era o apariție impecabilă la orice eveniment, iar presa o numea „varianta rusă a lui Lady Diana”. Când Raisa a venit la București, într-o vizită oficială, româncele au rămas uluite de ținutele moderne ale rusoaicei. Se îmbrăca în culori tari, cu haine de marcă și făcea combinații stilistice uluitoare pentru acele vremuri.

Elena Ceaușescu nu se îmbrăca, totuși, după propria imaginație, spunea Zina Dumitrescu, mama modei românești din anii 80. Imaginea ei era controlată de un stilist.

„Întotdeauna de ziua ei, pe 6 ianuarie, fiecare sector îi făcea cadou câte o rochie. Îi plăceau cele de la sectorul 3, unde era Venusul. Noi aveam o brodeză extraordinară, Mia Nicolae, care făcea broderii de mână cu perle și mărgele de puteai compara rochiile cu cele de la Christian Dior. De look-ul Elenei Ceaușescu se ocupa Piți Vasiliu, care pe timpuri a avut una dintre cele mai faimoase case de modă din București, în perioada în care Bucureștiul era comparat cu Micul Paris.”, a povestit mama Zina, care s-a stins în 2019. (sursă: Realitatea Plus)

Piesele vestimentare ale Elenei Ceaușescu au fost scoase, după 89, rând pe rând, la licitație. Au stârnit interes cumpărătorilor, nu pentru calitatea și finețea lor, ci pentru faptul că au aparținut dictatoarei clasate în topul celor mai malefici oameni ai istoriei. Sub puterea ei, oamenii îndurau foamea și frigul, orfelinatele erau pline din cauza interzicerii metodelor contraceptive și Securitatea distrugea viețile celor care nu voiau sau nu aveau ce să toarne în note informative.

Cumva, răutatea Elenei Ceaușescu s-a reflectat și în prețurile de pornire ale licitațiilor pentru obiectele care i-au aparținut. O haină din blană de vulpe argintie, cusută la Mureș în 1950, nu a fost cotată la mai mult de 900 de euro.

Pantofii crem ai dictatoarei, realizați la fabrica Guban, au fost licitați începând de la 400 de euro, în 2014.

Ca să crească interesul pentru perechea de încălțăminte, casa de licitații a dat bonus în acest preț și poșeta asortată care a aparținut tovarășei.

Elena Ceaușescu opta pentru încălțăminte în nuanțe pastelate, întotdeauna, cu toc mic. Preferatele erau ou de raţă, coniac, vernil şi roz, s-a spus în cadrul licitației.

Ziua execuției soților Ceaușescu, pe 25 decembrie 1989, a găsit-o pe Elena îmbrăcată într-un palton Yves Saint Laurent. La 73 de ani, atât cât avea la momentul fatidic, Lenuța din Petrești renunțase la mărcile autohtone și prefera produsele lumii democrate. 

CITEȘTE ȘI: Culisele statului paralel | Stilul vestimentar din politica românească. Primele doamne, bine sau prost îmbrăcate?

 
Articolul precedent230 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2! Situația în fiecare județ
Articolul următorCulisele statului paralel | Stilul vestimentar din politica românească. Primele doamne, bine sau prost îmbrăcate?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.