Crucea Roșie Alba, alături de comunitățile din sudul Județului Alba afectate de pe urma inundațiilor

Urmare a precipitațiilor abundente înregistrate în sudul județului Alba, în data de 1 iunie 2019, localitățile Răchita, Pianu de Jos, Pianu de Sus, Sebeșel și Săliștea au fost afectate grav de inundații.

Crucea Roșie Română Filiala Alba, în calitate de organizație dedicată problemelor umanității, membră în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, a intervenit în acceași zi, pentru a oferi ajutoare de primă necesitate pentru sinistrați.

Astfel, un prim transport cu ajutoare umanitare, destinat localităților în care a fost declarată stare de dezastru, a sosit sâmbătă noaptea în zonă, asigurând 500 litri de apă, 100 litri de lapte, 100 de pături, 100 de saci de dormit, 50 saltele și îmbrăcăminte pentru aproximativ 70 de copii.

Având în gestiune un depozit de materiale pentru dezastre, precum și un fond de urgență, ambele destinate unor asemenea situații de criză, Crucea Roșie Română Filiala Alba a răspuns, prin personalul și voluntarii săi, oferind asistență umanitară de urgență.

În decursul acestei dimineți, trei echipe alcătuite din voluntari și angajați ai Crucii Roșii au pornit din nou către zona calamitată, pentru a transporta alimente, apă și produse igienico-sanitare.

Astfel în localitatea Săliștea, o echipă formată din trei persoane s-a deplasat în teritoriu pentru a distribui 200 l de apă familiilor afectate.

Totodată, în localitatea Răchita, alte două echipe, formate din 9 persoane, s-au deplasat cu două mașini, dintre care una 4×4, și o remorcă, pentru a distribui alimente (240 buc. pateuri, 216 conserve, 200 pâini, 400 litri apă) și 200 pachete igienico sanitare, 100 perechi cizme și peste 300 seturi de lenjerii de pat.

Sunt oameni afectați grav, ca urmare a inundațiilor și viiturilor din acest sfârșit de săptămână. Aceștia trebuie să știe că nu sunt singuri, că suntem alături de ei și îi sprijinim pentru a trece mai ușor peste aceste probleme și greutăți. Organizația noastră face un apel către populaţie, să doneze alimente, apă și produse igienico-sanitare. Acestea pot fi aduse la adresa organizaţiei noastre: Alba Iulia, str. Bucureşti, nr. 16, urmând ca ele să fie transportate ulterior de Crucea Roşie în zonele calamitate.

Societatea Nationala de Cruce Rosie din Romania actioneaza, in orice imprejurare, in scopul prevenirii si alinarii suferintelor oamenilor, fara nici o deosebire in ceea ce priveste nationalitatea, rasa, religia, virsta, sexul, apartenenta militara, sociala sau politica.

Articolul precedentUltimul eveniment al Suveranului Pontif la Blaj : Întâlnirea din cartierul Barbu Lăutaru, cu credincioșii rromi.
Articolul următorMii de locuitori din Alba rămân două zile fără apă