Criză de medicamente vitale pentru bolnavii de cancer

Zeci de pacienți bolnavi de cancer sunt într-o situație disperată, ei trebuie să își cumpere tratamentul din străinătate, relatează Realitatea PLUS.

Vorbim despre Vesanoid, un medicament extrem de important pentru bolnavii de cancer, care este utilizat pentru inducerea remisiei în leucemia acută promielocitară.

În prezent, în Capitală sunt 20 de pacienți care au nevoie de acest medicament, în vreme ce în țară sunt încă 1000 de bolnavi în această teribilă situație. Venasoidul este un medicament ce nu poate fi înlocuit cu un altul, fapt pentru care viața bolnavilor depinde de el.

Și mai grav este faptul că sunt și copii bolnavi de leucemie care au nevoie de el.

Bolnavii spun că au făcut o adresă către Ministerul Sănătății în care au expus situația în care se află, cerând soluții în acest sens.

Între timp, oamenii au ajuns să își cumpere tratamentul din străinătate. 

Ultima livrare a acestui medicament a avu loc în luna februarie a acestui an. Din informațiile Realitatea PLUS, Unifarm a adus atunci în țară 1000 de cutii, costurile fiind de 1,2 milioane de lei. Un flacon ar ajunge în jur de 10 zile. 

 

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentO nouă amânare în dosarul ”Colectiv” – Procesul, judecat în septembrie
Articolul următorCare este singura modalitate de a scăpa de coronavirus? Un medic atrage atenția: Este nevoie de un efort comun

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.