Cresc rapid cazurile de gripă SEVERĂ, inclusiv la tineri. Avertisementul medicilor

Cazurile de gripă, mai ales în forme severe, se înmulțesc îngrijorător de repede, a avertizat managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din București. Cel mai grav este că există un număr tot mai mare de pacienți tineri cu astfel de forme de gripă, care aparent nu suferă de alte boli, dar sunt nevaccinați.

 
 

Managerul Simin Aysel Florescu, a declarat că se confruntă și cu noi cazuri de COVID.

“Toate aceste cazuri care au apărut mult mai devreme decât ştiam noi, adică au apărut încă de la începutul lunii decembrie, de obicei apăreau pe la sfârşitul lunii ianuarie şi deja suntem într-o creştere accelerată a numărului cazurilor de gripă, care ne cam dau de furcă pentru că este foarte greu să separi toţi aceşti pacienţi care sunt cu gripă, care sunt cu infecţie SARS-COV-2, care sunt cu altă grupă de afecţiuni având în vedere gradul foarte mare de contagiozitate al lor. Deci pentru noi un număr foarte mare de cazuri în acest moment şi de gripă şi de COVID ne-ar da foarte mari bătăi de cap în ceea ce priveşte asistenţa medicală în spital”.

 

 

Simin Aysel Florescu a fost întrebată, marţi, la un post TV, dacă România ar trebui să decidă testarea cetăţenilor chinezi care vin în ţara noastră.

 

“În acest moment nu văd necesitatea testării cuiva pentru că gradul de contagiozitate, de transmisibilitate al noilor tulpini, începând de la Omicron şi toate cele care vor mai deriva din el este atât de mare încât, practic, nu poate fi oprită. Nicio testare, nicio izolare nu poate opri acest ritm infernal de răspândire a tulpinilor noi de COVID”, a afirmat Florescu.

Articolul precedentBulgaria este însă cu un pas înaintea României! Sofia pregătește aderarea la euro, noi așteptăm Schengen
Articolul următorAngajatorii vor trebui să le asigure ochelari salariaților care lucrează la monitor. Decizie a Curți Europene

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.