Coșmarul fără sfârșit! 5 ani de la incendiul din Clubul Colectiv – niciun vinovat!

Au trecut 5 ani de la tragedia care a îndoliat o țară întreagă. 65 de tineri au murit în urma incendiului din Colectiv. Din 2015 până în prezent, au curs demisiile la nivel înalt, reținerile și modificările legislative. Dosarul a fost trimis în judecată abia în luna septembrie a acestui an. În primă instanță, judecatorii au cerut în total 115 ani de închisoare pentru cei vinovați, iar despăgubirile se ridică la zeci de milioane de euro, relatează realitatea.net

64 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma tragicului eveniment petrecut în seara de 30 octombrie 2015 la clubul Colectiv din Bucureşti, unde trupa Goodbye to Gravity susţinea concertul de lansare a unui nou album. Incendiul izbucnit în timpul concertului din cauza unor artificii şi s-a extins rapid. După un an și 9 luni de la incident, Răzvan, tânărul care și-a pierdut logodnica în incendiu, și el victimă a tragediei, și-a pus capăt zilelor.

Ministerul Afacerilor Interne anunţa, în cursul nopţii de 30 spre 31 octombrie 2015, că 27 de persoane au murit şi 162 de persoane au fost spitalizate.

La câteva zile de la tragedie, procurorii i-au reţinut pe cei trei patroni ai clubului Colectiv – Costin Mincu, Alin George Anastasescu şi Paul Gancea, puşi sub acuzare pentru mai multe infracţiuni, printre care ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Aceştia au fost arestaţi preventiv pe 3 noiembrie 2015, judecătorii reproşându-le că au dat dovadă „de o gravă neglijenţă şi de iresponsabilitate în administrarea clubului”. Vor sta în detenţie aproximativ două luni, fiind eliberaţi la sfârşitul unii decembrie 2015.

Ulterior, vor fi arestaţi pentru scurt timp fostul primar din Sectorul 4, Cristian Popescu Piedone, doi pompieri de la ISU Bucureşti, un pirotehnist şi acţionarii firmei care s-a ocupat de artificiile din club.

Cristian Popescu va sta doar trei zile în arest, el spunându-le magistraţilor că nu suportă detenţia deoarece are probleme cu inima. În schimb, magistratul care l-a eliberat a motivat că nu primarul este cel care emite autorizaţia de prevenire şi stingere a incendiilor, astfel încât nu intra în atribuţiile sale să veridice dacă clubul Colectiv îndeplinea normele PSI. Mai mult, o instanţă îl scapă pe Piedone şi de o cauţiune de 1,5 milioane lei.

Ancheta procurorilor durează câteva luni şi este îngreunată de faptul că erau făcute cercetări simultan atât de DNA, cât şi Parchetul General. Se formează trei dosare, trimise spre soluţionare la Tribunalul Militar Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi Judecătoria Sector 4.

Primii trimişi în judecată sunt cei doi pompieri de la ISU, George Matei şi Antonina Radu, acuzaţi că au permis funcţionarea clubului Colectiv, deşi constataseră că localul nu deţinea autorizaţie de securitate la incendiu. Dosarul ajunge în decembrie 2015 la Tribunalul Militar Bucureşti, însă se blochează mai multe luni, după ce un judecător constată nereguli în rechizitoriul întocmit de DNA.

În aprilie 2016, Parchetul General trimite în instanţă partea principală a dosarului, în care cei trei patroni de la clubul Colectiv sunt acuzaţi de ucidere din culpă, vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. Mai sunt deferiţi justiţiei Daniela Niţă, patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist).

De asemenea, în mai 2016, DNA trimite în instanţă şi partea din dosar care îl priveşte pe Cristian Popescu Piedone, acuzat, alături de trei funcţionare din Primăria Sectorului 4, de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv.

Urmează aproape doi ani în care dezbaterile bat pasul pe loc, fiind neclarităţi în legătură cu instanţele competente să judece cele trei dosare. Între timp, peste 350 de persoane se constituie părţi civile şi cer despăgubiri de ordinul sutelor de milioane de euro.

Cu mare greutate, în perioada mai 2017 – ianuarie 2018, dosarele sunt reunite la Tribunalul Bucureşti, iar judecător de caz este desemnat Valeriu Mihai Terceanu. Procesul gestionat de judecătorul Terceanu se tot amână, pentru ca în iulie 2018 acesta să renunţe la dosar şi să se pensioneze.

Ca urmare a presiunii exercitate de rudele şi părinţii tinerilor decedaţi, conducerea Tribunalului Bucureşti se mobilizează şi oferă o sală de judecată adecvată pentru sutele de oameni care vin să asiste la proces, iar în septembrie 2018 este desemnat un nou judecător – Mihai Bălănescu.

Noul judecător promite că în aproximativ un an de zile va finaliza acest dosar, iar în luna noiembrie 2018 încep audierile.

În decembrie 2019, judecătorul Mihai Bălănescu reuşeşte să finalizeze judecarea dosarului şi va da sentinţa în acest caz.

Cristian Popescu-Piedone este condamnat la 8 ani şi 6 luni închisoare, iar patronii clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu – au primit câte 11 ani şi 8 luni închisoare.

Daniela Niţă – patroana firmei de artificii – a fost condamnată la 12 ani şi 8 luni de închisoare, iar pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au primit 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani. De asemenea, Cristian Niţă, director al firmei de artificii, a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Pompierii George Matei şi Antonina Radu au fost condamnaţi la câte 9 ani şi 2 luni de închisoare, Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie, a primit 8 ani de închisoare, Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior – 7 ani, Ramona Sandra Moţoc, referent superior – 3 ani de închisoare cu suspendare. O altă funcţionară din Primărie primeşte 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului.

În motivarea deciziei de condamnare, publicată în martie 2020, judecătorul Mihai Bălănescu susţine că tragedia de la clubul Colectiv este rezultatul unei activităţi infracţionale în lanţ, iar atitudinea inculpaţilor nu rezidă în lipsa unei educaţii juridice, ci în lăcomie, iresponsabilitate şi ignoranţă a legii.

Judecătorul considera că atitudinea unor inculpaţi din acest dosar, de împiedicare a aflării adevărului despre ce s-a întâmplat la Colectiv, „denotă cinism, rea-credinţă şi lipsă de respect” faţă de cei care au murit sau au fost răniţi în incendiu, scrie agerpres.ro.

Decizia Tribunalului Bucureşti a fost atacată cu apel de persoanele condamnate, dar şi de către procurori.

Dosarul se află în prezent la Curtea de Apel Bucureşti, unde au fost fixate termene de judecată până în luna decembrie, când se preconizează finalizarea procesului.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 99. România, în vremea pandemiei: întinde-te cât te ține plapuma!
Articolul următorAtitudinea sfidătoare a unui șofer din Ciugud a fost ”răsplătită” cu o noapte în arest

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.