Deputatul de Alba, Corneliu Olar, deputatul moților, așa cum era cunoscut de aproape toată lumea a trecut la cele veșnice în seara zilei de 14 februarie 2022, după o lungă și grea suferință. Anunțul privind decesul acestuia a fost făcut pe pagina de Facebook a deputatului.
Corneliu Olar urma să împlinească 63 de ani în aprilie (s-a născut în 18 aprilie 1959).
A fost deputat timp de mai multe mandate (din partea PDL și ulterior PNL), între 2008 și 2022, cu o întrerupere de 4 ani (din 2012 până în 2016).
Înainte de a deveni parlamentar, Corneliu Olar a fost primar al comunei Horea, funcție din care s-a remarcat ca un lider al oamenilor din Țara Moților.
Olar a fost o figură emblematică pentru Țara Moților promovând în Parlamentul României numeroase legi în favoarea locuitorilor din Apuseni, una dintre acestea numindu-se chiar ”Legea Moților”.
Colegii din partid și prietenii transmit condoleanțe familiei.
„Cu adâncă tristețe vă anunțăm decesul colegului nostru, Corneliu Olar – Deputatul Moților. Încă nu s-a inventat dicționarul cu toate cuvintele care să descrie loialitatea și atașamentul pe care Corneliu Olar le-a avut față de Țara Moților, de oamenii de aici, de cei care l-au făcut să dea, întotdeauna, totul, chiar până-n ultima clipă. Dincolo de chipul care n-a ascuns niciodată nimic, de omul care a spus mereu lucrurilor pe nume, rămân munca și realizările celui care n-a căutat niciodată gloria, dar va fi pomenit și amintit pentru totdeauna ca „Deputatul Moților”. Dumnezeu să-l odihnească!”, au transmis colegii săi de la PNL Alba.
Sursa: Realitatea de Alba