Copiii de la Centru de Zi ”Sfânta Irina” din Blaj au sărbătorit Mica Unire

Copilaşii de la Centrul de Zi „Sfânta Irina” din Blaj au sărbătorit ziua de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române. Pentru această ocazie, micuții au îmbrăcat haine populare și au participat la activități educative prin intermediul cărora au aflat pe înţelesul lor care este semnificaţia zilei de 24 ianuarie 1859 în istoria poporului român.

Împreună cu doamna educatoare, copiii au realizat oameni din hârtie colorată în culorile tricolorului pe care i-au pus în jurul unui steag pe care se afla chipul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Copilaşii au realizat apoi steguleţe din cartoane colorate pe care le-au dus acasă, au ascultat cântece patriotice şi au dansat Hora Unirii împreună cu personalul din centru.

Pe lângă atenţia pe care le-o oferim zilnic celor mici, încercăm, prin activităţile educative pe care le derulăm, să le insuflăm şi sentimente de dragoste şi de respect pentru istoria poporului român, înaintaşii noştri şi pentru obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti”, au precizat reprezentanţii centrului de zi din Blaj.

Aproximativ 40 de copii din Blaj cu vârste între 0 şi 3 ani beneficiază de serviciile Centrului de Zi pentru copii antepreşcolari „Sfânta Irina”, un centru pilot la nivelul reţelei sociale a Patriarhiei Române. Centrul funcţionează din vara anului 2012 în cadrul reţelei social-filantropice a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei fiind coordonat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Acesta vine în sprijinul părinţilor care locuiesc pe raza municipiului Blaj şi au o situaţie socio-economică dificilă, oferind o alternativă pentru îngrijirea şi educarea copiilor cu vârste cuprinse între 0 – 3 ani. Copiii sunt îngrijiţi 10 ore pe zi, primesc două mese principale şi două gustări, igienizare corespunzătoare, au program de odihnă, activităţi educative cu caracter ludic, activităţi de socializare şi integrare, de recreere, evaluare psihologică periodică a dezvoltării cognitive şi intervenţie logopedică. De asemenea, părinţilor li se oferă servicii de consiliere socială şi psihologică, informare, mediere în relaţiile cu serviciile sociale şi instruire în ceea ce priveşte educarea şi îngrijirea corespunzătoare copilului mic.

Centrul de zi „Sfânta Irina” Blaj este acreditat în conformitate cu prevederile Legii.nr 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările ulterioare.

Articolul precedentAcțiuni de prevenire a violenței în școli
Articolul următorAccident grav pe DN67C. 5 persoane rănite în urma impactului intre două mașini

Comments are closed.