Convorbirile românilor pe rețelele de socializare și mesagerie ar putea fi interceptate de autorități

Senatul a adoptat proiectul de lege care va permite statului să ceară supravegherea comunicațiilor purtate pe WhatsApp, Facebook, Skype, Signal și Telegram,WhatsApp, dacă cei monitorizați sunt anchetați penal. Proiectul a trecut deja de Camera Deputaților, iar Senatul este for decizional.

Față de forma inițială au fost aduse o serie de modificări chiar în controversatul articol referitor la interceptarea corespondenței criptate, la propunerea senatorului PNL Iulia Scîntei, preşedintele Comisiei juridice.

„Am propus să acorde, la solicitarea organelor autorizate, asta înseamnă referinţă integrală la prevederile din Codul de procedură penală, în condiţiile prezentei legi, conţinutul decriptat al comunicaţiilor tranzitate în reţelele proprii. Diferenţa este că, faţă de proiect, întărim temeiul legal al solicitării numai din partea organelor autorizate şi, de asemenea, obiectul transmiterii de informaţii are în vedere direct conţinutul decriptat. (…) Noi propunem nu oprirea unui acces la integralitatea conţinutului comunicaţiilor criptate, ci doar conţinutul decriptat al comunicaţiilor tranzitate în reţelele proprii. Va fi o discuţie care este impactul între a oferi un acces la comunicaţii criptate şi însuşirea amendamentului nostru de conţinut decriptat al comunicaţiilor. Sub aspectul drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cred că o mai mare claritate aici şi raportare strict la o solicitare expresă a organelor autorizate, formulată strict în condiţiile prezentei legi, este de dorit”, a afirmat Scîntei, potrivit Agerpres.

Iulia Scântei a  mai propus, împreună cu senatorul Alina Gorghiu, eliminarea în integralitate a unui alineat, care are un conţinut „neclar” şi care în forma adoptată de Camera Deputaţilor are următorul conţinut: „Să permită, în cadrul furnizorilor de servicii de găzduire electronică cu resurse IT, accesul la funcţiile sisteme informatice în vederea copierii sau extragerii datelor existente”.

Ea a adăugat că şi-a însuşit, împreună cu Alina Gorghiu, o propunere de modificare a acestui articol.

„Propunerea de amendament pentru acest articol 10.2, pe care mi-l însuşesc şi dacă membrii comisiei vor fi de acord va fi şi un amendament al comisiei, în felul următor: din textul alineatului 1, pentru a nu crea mai multe suspiciuni, am propus eliminarea furnizorilor de servicii de comunicaţii interpersonale care nu se bazează pe numere, astfel încât amendamentul la alineatul 1 va avea următorul cuprins: Furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IT au obligaţia să sprijine organele de aplicare a legii şi organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în limitele competenţelor acestora, pentru punerea în executare a metodelor de supraveghere tehnică sau a actelor de autorizare dispuse potrivit Codului de procedură penală, precum şi potrivit legii privind securitatea naţională”, a menţionat Scântei.

Potrivit acesteia, la litera c nu există opţiune de modificare şi va rămâne forma de la Camera Deputaţilor – să furnizeze informaţiile reţinute sau stocate referitoare la date de trafic, date de identificare a abonaţilor sau clienţilor, modalitate de plată şi istoricul accesărilor cu momentele de timp aferente.

„Ceea ce propunem şi este într-adevăr cu impact, e vorba de eliminarea în integralitate a literei d, care în forma adoptată de Camera Deputaţilor avea următorul conţinut: Să permită în cadrul furnizorilor de servicii de găzduire electronică cu resurse IT, accesul la funcţiile sisteme informatice în vederea copierii sau extragerii datelor existente”, a detaliat preşedintele Comisiei juridice.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentUnde ne adăpostim în caz de război? Lista PUBLICĂ a adăposturilor de protecție civilă
Articolul următorFlorin Cîţu: „Dacă rata inflației depăşeşte 10%, mă îngrijorează

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.