Comisia a aprobat o schemă românească în valoare de 259 de milioane de euro pentru sprijinirea investițiilor în baterii, celule și panouri fotovoltaice

Comisia Europeană a aprobat miercuri, 15 februarie 2023, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, o schemă românească pentru a sprijini investițiile în producția, asamblarea și reciclarea bateriilor, a celulelor fotovoltaice și a panourilor. 

Schema, cu un buget estimat de 259 de milioane de euro, va fi finanțată parțial prin intermediul Facilității de Redresare și Reziliență (Recovery and Resilience Facility-RRF), ca urmare a evaluării pozitive de către Comisie a Planului de Redresare și Reziliență al României și a adoptării acestuia de către Consiliu. Măsura urmărește să:

  • contribuie la dezvoltarea regională prin orientarea către sectoarele cu cerere în creștere, ceea ce va sprijini crearea de noi locuri de muncă care necesită o forță de muncă calificată, precum și o economie mai durabilă și mai competitivă;
  • încurajeze tranziția ecologică a României și a UE.

În cadrul acestei scheme, care se va derula până la 31 decembrie 2024, ajutorul va lua forma unor subvenții directe pentru întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul producției, asamblării și reciclării bateriilor, celulelor și panourilor fotovoltaice, care sunt situate în zonele României eligibile pentru ajutor regional. Aceste zone sunt stabilite în harta ajutoarelor regionale din România pentru perioada 1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2027, care precizează și ajutorul de stat maxim care poate fi acordat per beneficiar în fiecare dintre aceste zone.

Pentru mai multe detalii click aici.

Articolul precedent220.000 de păsări cu gripă AVIARĂ, ucise în România! Efectele dezastruoase: Risc de FOAMETE
Articolul următorComisia Europeană: Pensiile militare sunt pensii SPECIALE – Coaliția de guvernare, așteptată să ia o DECIZIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.