Cod galben și portocaliu de ploi însemnate cantitativ

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteo cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică. 

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 18 iunie, ora 10:00 – 19 iunie, ora 23:00 Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat în Muntenia, Moldova, Oltenia și în Dobrogea și în cea mai mare parte a Transilvaniei va ploua însemnat cantitativ și vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aversele vor avea și caracter torențial, pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

Notă: Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe arii restrânse și în celelalte regiuni.

Vremea se va menține în general instabilă până la începutul săptămânii viitoare.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 18 iunie, ora 12:00 – 19 iunie, ora 23:00

Fenomene vizate: ploi abundente Zone afectate: conform textului și hărții

În județele Bacău, Galați, Vrancea, Brăila, Ialomița, Călărași, Buzău, Prahova și în zona de munte a județelor Dâmbovița, Argeș, Brașov și Covasna va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40…50 l/mp și izolat 60…80 l/mp.

Notă: ploi abundente vor fi pe spații mici și în celelalte județe din Muntenia și Moldova.

Articolul precedentLista actualizată a țărilor pentru care se impune carantina la sosirea în România. Marea Britanie rămâne în ZONA ROȘIE
Articolul următorAgenţia Europeană a Medicamentului a primit informaţii privind 415 cazuri de cheaguri de sânge la persoane vaccinate pentru Covid-19

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.