Cîțu îi dă replica lui Orban: „Nu sunt de acord cu discursul naționalist, discursul care închide România”

Președintele PNL, Ludovic Orban, a avut mai multe discursuri pe care unii analiști le consideră naționaliste. El a menționat că PNL  trebuie să fie „un partid puternic legat de biserică”. Florin Cîțu, contracandidatul său la șefia PNL, susține că nu înțelege această atitudine din partea colegului său.

„Nu sunt de acord cu discursul naționalist, discursul care închide România. Sunt de acord cu partea națională. Nu știu pentru cine vorbește domnul președinte Orban.

România merge mai departe în contextul european. Văd și colegii mei asta”, a declarat Florin Cîțu la Digi24.

„Avem nişte parteneri de guvernare care de multe ori parcă nu s-au născut aici. Nu i-am văzut la Ziua Drapelului naţional, nu i-am văzut la momente esenţiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol al naţiunii române, ca să nu spun că nu i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând cruce. Noi suntem altfel, noi suntem un partid care este născut din fibra poporului român, un partid care ţine cont de toată matricea componentă a personalităţii României, noi trebuie să fim partidul care are forţa şi capacitatea de a apăra fiecare român, indiferent unde este el, că este în România sau că trăieşte în orice ţară din Europa sau din lume”, a spus Orban la şedinţa de alegeri interne din cadrul Organizaţiei PNL Bacău, potrivit Agerpres.

„De la 1875 PNL a fost motorul dezvoltării României şi aşa trebuie să rămânem în continuare, dar trebuie să fim Partidul Naţional Liberal, puternic ancoraţi în istoria noastră, în tradiţiile noastre, în obiceiurile specifice, în menţinerea identităţii şi a personalităţii poporului român. Trebuie să fim un partid care să fie puternic legat de biserică, un partid care să promoveze morala creştină ca fundament al moralei publice. Noi trebuie să fim un partid care să sprijinim toate valorile tradiţionale ale românilor, valori cum sunt familia, biserica, satul românesc, comunitatea. Noi suntem un partid care nu are voie niciodată să-şi uite trecutul. Noi trebuie să fim partidul care să se bată, aşa cum s-a bătut Brătianu la negocierile pentru pace riscându-şi funcţia de prim-ministru pentru a apăra interesele fundamentale ale României în faţa oricărui partener atât de la nivel european, cât şi de la nivel internaţional. Noi trebuie să promovăm imaginea României, interesele României, să transformăm într-adevăr România într-un partener respectat, apreciat, care să aibă un cuvânt greu de spus şi un partener care să aibă forţa să-şi atingă forţele în parteneriatul pe care îl avem atât la nivelul NATO, cât şi UE”, a mai spus Orban.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentCod PORTOCALIU de CANICULĂ – 3 zile de FOC. Urmează FURTUNI și VIJELII – HARTA extremelor
Articolul următorCum explică premierul Cîțu scumpirea simțitoare a benzinei și motorinei? ”În România au crescut veniturile mult mai repede anul acesta”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.