Ciclonul care a făcut ravagii în Europa a ajuns și în România – Ninsori puternice și polei în jumătate de țară – VIDEO

Vremea rea face probleme pe străzile din România. Au apărut primele accidente cauzate de condițiile meteorologice iar valul de vreme rece e abia la început.

Ciclonul care a făcut ravagii în Europa a ajuns și în România! Meteorologii au emis un cod galben de ninsori puternice, viscol și polei în jumătate de țară, iar temperaturile vor ajunge și la minus 20 de grade în unele regiuni. Din cauza ninsorilor au apărut și primele accidente. Mai multe camioane și mașini au derapat în județele Botoșani, Suceava și Iași din cauza viscolului puternic. Drumarii intervin acum cu sute de utilaje pe drumurile naționale cu material antiderapant. 

INFOTRAFIC: Cum se circulă, la această oră, în țară?

Drumurile din județele Botoșani, Suceava și Iași sunt acoperite cu zăpadă. Din cauza vremii, șoferul unui autocar plin cu pasageri a pierdut controlul volanului, a lovit o mașină parcată și a ajuns în șanț. Din primele informații, nicio persoană nu a fost rănită. Acum, sute de utilaje intervin cu material antiderapant.

Viscolul le-a dat bătăi de cap și mai multor șoferi care circulau pe centura municipiului Suceava. Aceștia au tras pe dreapta din cauza zăpezii și a poleiului.

Traficul a fost îngreunat și din cauza ceții.

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ninsori, viscol și polei până marți dimineață la ora 10. Astăzi, vremea se va răci semnificativ, și vom avea valori cuprinse între 0 și -8 grade iar de marți o să avem temperaturi de până la -20 de grade. Vremea va continua să fie rece până la sfârșitul săptămânii viitoare, când valul de aer polar va părăsi România. 

 

  

Articolul precedentProprietarii de câini periculoși, obligați să plătească RCA pentru animale
Articolul următorVremea 8 ianuarie – Temperaturi negative în mare parte din țară – În mai multe județe se va depune un strat consistent de zăpadă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.