Vremea 8 ianuarie – Temperaturi negative în mare parte din țară – În mai multe județe se va depune un strat consistent de zăpadă

Astazi, vremea va fi predominant închisă și se va răci accentuat în toată țara. Va ninge la munte și în Moldova, iar în județele din nordul acesteia se va depune strat mai consistent de zăpadă, local de peste 10…15 cm. În Transilvania, Oltenia, Muntenia și Dobrogea local vor fi precipitații mixte, iar în Banat, Crișana și Maramureș, pe arii restrânse va ninge slab. Izolat se vor acumula cantități de 15…20 l/mp.

Vor fi depuneri de polei, cu precădere la începutul intervalului, în est și în vest. Vântul va continua să prezinte intensificări în estul și sud-estul teritoriului, cu rafale în general de 55…70 km/h, viscolind temporar ninsoarea, reducând vizibilitatea și amplificând senzația de frig. Temperaturile maxime se vor încadra între -7…-6 grade în nordul extrem al Moldovei și 6…7 grade în zona deluroasă a Olteniei. 

In Bucuresti, vremea va fi închisă și se va răci accentuat. Trecător vor fi precipitații slabe mixte, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 3…4 grade.

La munte, vremea va fi închisă și va continua să se răcească accentuat, devenind geroasă, noaptea. Temporar va ninge slab, iar vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe creste. 

Ninsori puternice și polei în jumătate de țară – VIDEO

Sursa: Newsinn

Articolul precedentCiclonul care a făcut ravagii în Europa a ajuns și în România – Ninsori puternice și polei în jumătate de țară – VIDEO
Articolul următorINFOTRAFIC: Cum se circulă, la această oră, în țară?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.