Centrul Multifuncțional de Sănătate Ocna Mureș și-a reluat activitatea, respectiv consultațiile medicale în regim ambulatoriu și internările de zi, cu respectarea obligatorie a unor măsuri de protecție. Având în vedere actualul context epidemiologic, solicităm înțelegerea și colaborarea populației, astfel încât activitatea medicală să se desfășoare în condiții de siguranță, atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.
- Consultațiile în cabinetele medicale se vor acorda doar pe baza programării prealabile. Dacă doriți o consultație la unul dintre cabinetele noastre, vă rugăm să sunați înainte la cabinetul medical în care doriți să fiți consultat, la numărul de telefon din lista de mai jos.
- Programările se efectuează doar telefonic, conform listei de mai jos. Pentru a vă proteja, vom încerca să soluționăm problema dumneavoastră fără a fi necesar să vă prezentați la cabinetul medical, dacă acest lucru este posibil. În acest scop, vom putea trimite prin mijloace electronice (e-mail, WhatsApp) rețete medicale, concedii medicale, etc. și vă vom solicita, în măsura în care aveți această posibilitate, trimiterea documentelor medicale pe care doriți să le analizeze medicul curant în cadrul consultației, prin aceleași mijloace (ex.: rezultate analize, alte documente medicale). În urma consultației la distanță, medicul va decide dacă este necesară prezentarea la cabinetul de specialitate și vă va programa pentru consultație.
- Vă rugăm să vă prezentați doar la ora la care ați fost programat. Accesul în Centrul Multifuncțional de Sănătate Ocna Mureș este permis doar pacienților programați și nu se va putea face înainte de ora programării.
- În cazul în care aveți simptomatologie respiratorie vă rugăm să anunțați acest lucru telefonic înainte de prezentarea la cabinetul medical.
- Vă rugăm să purtați mască de protecție facială și să evitați să aduceți cu dumneavoastră lucruri și bagaje care nu vă sunt necesare.
- La intrarea în clădire fiecărui pacient i se va măsura temperatura și va completa fișa de triaj epidemiologic. Măsurarea temperaturii și completarea fișei de triaj epidemiologic sunt condiții obligatorii de acces în cabinetul medical.
- Nu se va permite staționarea pe holuri sau în alte spații.
CABINET |
Telefon |
RECEPȚIE |
0258/401544 0258/401545 0258/401546 |
CABINET OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE |
0786473091, 08:00-15:00 |
CABINET MEDICINĂ INTERNĂ |
0765983296, 08:00-15:00 |
CABINET PEDIATRIE |
07644532278, 08:00-15:00 |
Vă reamintim că în cadrul Centrului Multifuncțional de Sănătate Ocna Mureș sunt oferite servicii în regim de ambulatoriu și spitalizare de zi, în următoarele specialități medicale: Medicină internă, Pediatrie și Obstetrică-Ginecologie.