Ce se întâmplă cu PENSIILE românilor: Discuții cruciale pe miliardele de la Bruxelles – Decizia, în 2023

Renegocierea procentului de 9,4% din PIB pentru pensii ar putea avea loc în 2023, potrivit surselor citate de Realitatea PLUS. Comisia Europeană a cerut Guvernului de la București să aștepte până anul viitor pentru aceste discuții. Ministrul Muncii, Marius Budăi, susține însă că nu ne putem încadra în 9,4% fără ca pensionarii sa sărăcească.

Miniștrii PSD susțin că Guvernul ar putea aloca mai mulți bani pentru pensii, mai exact ministrul Muncii – Marius Budăi. Acesta spune că trebuie renegociat cu Comisia Europeană procentul de 9,4% prevăzut în PNRR la majorarea pensiilor. Potrivit surselor guvernamentale citate de Realitatea PLUS, în 2023 este posibilă o renegociere a PNRR, în sensul majorării acestui procent, a flexibilizării cotei alocate din PIB pentru pensii.

Procentul de 9,4% a fost fixat în PNRR ca prag superior al banilor pe care statul român să-i poată aloca pentru majorarea pensiilor.

 

Ministrul social-democrat al Muncii – Marius Budăi a criticat dur această cotă și a dat drept exemplu alte state din UE, care alocă din PIB un procent 13% pentru plata pensiilor. Actualul ministru al Muncii este nemulțumit de procentul negociat de fostul ministru al Investițiilor Europene, Cristian Ghinea. Marius Budăi a anunțat că este necesară o renegociere a PNRR, din perspectiva cotei alocate pentru pensii, încă de la începutul mandatului său de ministru.

Dacă România ar respecta strict acest procent de 9,4% prevăzut deja în PNRR, pensionarii ar sărăci, a mai afirmat Marius Budăi.

 

În același timp, chiar dacă voci din PNL au criticat ferm intenția de a renegocia PNRR a PSD, surse guvernamentale citate de Realitatea PLUS spun că există deschidere în acest sens, în special din partea premierului Nicolae Ciucă.

Decidenții de la București au purtat deja discuții cu oficiali ai Comisiei Europene și este posibil ca in 2023 să fie „flexibilizat” procentul de 9,4%, în sensul creșterii acestuia.

Potrivit Realitatea PLUS, dacă guvernul nu reușește majorarea cotei alocate pentru pensii și va fi necesară încadrarea în procentul din PNRR, de 9,4%, atunci România va pierde o mare parte din banii ce vin de la Bruxelles. Potrivit PNRR, este prevăzută o reformă a sistemului de pensii, care ar permite menținerea în cote acceptabile a plăților pensiilor în România în anii următori.

Singura soluție este realizarea acestei reforme.

 

România este condiționată, pentru primirea celor aproape 30 de miliarde de euro, să realizeze toate reformele anunțate în PNRR, până în 2026. Totuși, aceste condiționalități nu mai sunt valabile după 2026. 

Articolul precedentCoșmarul facturilor continuă: Românii vor plăti mai mult de la o lună la alta – Ce lipsește din Ordonanța de compensare
Articolul următorElena Udrea, din nou în spatele gratiilor – Fostul ministru al Turismului a aflat sentința în dosarul „Gala Bute”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.