Ce a pățit un curier care a parcat mașina pe o stradă Alba Iulia

Polițiștii din Alba Iulia au identificat doi bărbați, din Reghin, județul Mureș, care ar fi sustras din autoturismul unei firme de curierat din Alba Iulia, peste 5.000 de lei. Domiciliile acestora au fost percheziționate, iar față de unul dintre bărbați a fost luată măsura reținerii.

La data de 10 februarie 2022, polițiștii de investigații criminale, din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au identificat doi bărbați de 52 și 47 de ani, din municipiul Reghin, județul Mureș, ca persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni de furt, faptă în legătură cu care poliția a fost sesizată la data de 31 mai 2021.

În sarcina acestora s-a reținut faptul că, în după amiaza zilei de 31 mai 2021, ar fi forțat mecanismul de închidere al unui autoturism, care aparține unei societăți de curierat din Alba Iulia, în timp ce aceasta era parcată pe o stradă din municipiu și ar fi sustras suma de 5.539 lei.

Pentru documentarea activității infracționale a celor doi, ieri, 10 februarie 2022, polițiștii din Alba Iulia, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, cu sprijinul polițiștilor din Reghin precum și a polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba și al celor de la Unitatea Teritorială de Analiză a Informațiilor Alba Iulia, au percheziționat domiciliile celor doi bărbați.

Față de cel în vârstă de 47 de ani, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbaților precum și pentru depistarea celui în vârstă de 52 de ani, care se sustrage cercetărilor.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentControale pentru combaterea tăierilor ilegale de arbori
Articolul următorUn bărbat își fotografia vecinii din alte apartamente pe timp de noapte. S-a ales cu dosar penal

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.