Casa Regală din Marea Britanie, zguduită de dezvăluiri șoc: Regina, asaltată de Harry pentru BANI – Alertă la lansarea serialului Netflix

Noi dezvăluiri despre relațiile fostei regine Elisabeta cu prințul Harry și regele Charles apar în aceste zile în presa britanică. Sunt tensiuni uriașe în Marea Britanie. Casa Regală este zguduită după apariția noului trailer Netflix cu Harry și Meghan.

Regina, în ultimele ei luni de viață, asaltată de Prințul Harry pentru BANI

În ultimele ei luni de viață, regina Elisabeta a II-a a încercat să-i convingă pe Prințul Harry și pe tatăl său să-și vorbească, după ce Prințul Charles a încetat să mai răspundă apelurilor telefonice ale acestuia, prin care îi cerea bani, scrie The Sun.

Prestigiosul tabloid susține că prințul Harry, în vârstă de 37 de ani, și-ar fi asaltat bunica în această vară, în ultimele luni de viață. Și că Charles nu i-ar fi dat bani lui Harry. 

 

Regina Elisabeta a fost „devastată” din cauza lui Harry, 38 de ani, și Meghan Markle, 41 de ani, după ce au renunțat la funcțiile din Casa Regală, potrivit unei surse citate de Daily Mail. Jurnalista Camilla Tominey, care scrie și despre familia regală, în The Telegraph, a descris sentimentele care au încercat-o pe fosta regină Elisabeta a II-a în acești ultimi ani. 

În timpul interviului din martie 2021 cu Oprah, difuzat în timp ce soțul său – Prințul Filip suferea, suverana însăși era bolnavă, iar cuplul Harry-Meghan au vorbit despre cât de nefericiți au fost înainte de decizia de a demisiona din funcția de membri ai familiei regale, în 2020, și de a părăsi Marea Britanie. În plus, Meghan a făcut binecunoscuta deja afirmație despre „rasismul” unui membru din familia regală. Aceasta a declarat în interviul cu Oprah că prințul Harry a fost întrebat de un membru al familiei sale cât de neagră va fi pielea lui Archie, primul copil al cuplului. Însă, în ciuda faptului că fosta regină Elisabeta a II-a a transmis atunci un răspuns demn ce conținea celebra frază „unele amintiri pot varia” și insista că „Harry, Meghan și Archie vor fi întotdeauna membri foarte iubiți ai familiei”, jurnalista Camilla Tominey susține că regina a fost „devastată, nedumerită și dezamăgită” după afirmațiile celor doi, potrivit celor care erau cel mai aproape de ea.

 

După insistențele lui Harry, regina l-ar fi trimis la tatăl său – Charles pentru a-i cere bani, mai scrie The Sun. Regina Elisabeta a II-a, în ultimele luni de viață, s-a retras din activitatea care privea evenimente și sarcini majore, „predându-i-le” lui Charles după moartea soțului său – Prințul Philip.

Când regina l-ar fi întrebat pe fiul ei, Charles, moștenitorul tronului, de ce acceptă doar e-mailuri de la Harry, dar nu și apelurile telefonice, Charles ar fi răspuns „că nu sunt o bancă”, potrivit unor surse din Palatul Buckingham.

„Regina era mereu bucuroasă să vorbească cu Harry, dar când a cerut bani, ea a spus: De ce nu vorbești cu tatăl tău? Harry i-a spus atunci bunicii sale că Charles nu-i mai preia apelurile”, a explicat aceeași sursă din Casa Regală a Marii Britanii.  

În același timp, membrii familiei, inclusiv fratele său, Prințul William, au încetat să mai vorbească cu Harry când au aflat despre contractul privind cartea lui de memorii, îngrijorați că ce au declarat cei doi ar putea să apară tipărit în acel volum.

Alertă la Casa Regală după ce a fost lansat al doilea trailer al documentarului pe Netflix cu Harry și Meghan

 

Presa britanică a făcut aceste dezvăluiri exact în ziua lansării documentarului pe Netflix făcut de Harry și Meghan. Primele episoade vor fi lansate joi, 8 decembrie.

Netflix a lansat luni al doilea trailer al producției, iar fiul regelui Charles al III-lea ar critica monarhia, dar vorbește și despre adevărul care nu este cunoscut despre moartea mamei sale – Prințesa Diana. Primul trailer al seriei a fost interpretat drept un atac al prințului Harry la adresa fratelui său, William. Documentarul va fi difuzat în mai multe episoade, în care Casa Regală este în centrul atenției.

Lansarea producției vine la doar trei luni de la decesul bunicii lui Harry, regina Elisabeta a II-a, pe 8 decembrie, după ce la 8 septembrie fosta suverană înceta din viață la Castelul Balmoral, unde se retrăsese în ultimele luni de viață. A doua parte a seriei va fi lansată pe 15 decembrie. Subiectul documentarelor pentru Netflix era unul sensibil pentru fosta regină și Casa Regală, Harry având mai multe discuții cu bunica sa pe tema show-ului. 

Harry vorbește, în fața camerelor de filmat, despre suferința prin care trec femeile care fac parte din monarhia britanică, nevoite să se supună conduitei oficiale impuse de monarhie, după ce se mărită cu membri ai familiei regale. Un prieten al celor doi a explicat, de asemenea, că Harry și Meghan Markle au fost nevoiți să se confrunte cu ură și rasism, în perioada în care au locuit în Marea Britanie.

În această săptămână, fratele său, cu soția sa, prințul William și prințesa de Wales, Kate Middleton, se află în SUA, iar a doua parte a documetnarului va fi lansată exact când Kate organizează un program special de Crăciun la Abația Westminster. 

Comentatorul britanic Richard Fitzwilliams a speculat chiar că efectele seriei documentarelor Netflix vor fi resimțite în anii următori, în cadrul Casei Regale britanice, a viitorului acesteia, dar și al relațiilor dintre membrii familiei regale.

„Acesta este un atac frontal complet, extrem de distructiv asupra familiei regale – a instituției, precum și a membrilor săi. Cred că asta va extinde ruptura dintre frați. Nu există nicio îndoială că acest serial Netflix este un uimitor act de răzbunare pentu a slăbi însăși instituția pe care William o va moșteni ca viitor rege”, a declarat Fitzwilliams pentru Daily Mail.

Sunt sau nu independenți financiar Harry și Meghan?

Harry și Meghan, duci de Sussex, au declarat de nenumărate ori că sunt independenți financiar, după ce au renunțat la îndatoririle regale, pentru a trăi în America. Aici au încheiat contracte de mai multe milioane de lire sterline cu Netflix sau Spotify. Iar Harry primise un avans de 17,5 milioane de lire sterline pentru cartea de memorii Spare, ce urmează să fie lansată pe piață pe 10 ianuarie 2023, fiind prima dintr-o serie de patru volume.

Însă Harry și Meghan au costuri în creștere, inclusiv plata agenților lor de securitate, onorarea ipotecii lor de 9,5 milioane de dolari, în Montecito, și preferința pentru călătoriile cu avioanele private, mai notează The Sun.

Articolul precedentRugăciunea Sfântului Nicolae pe care trebuie să o rostești astăzi: ferește de boli, necazuri și moarte grabnică
Articolul următorVal de plecări din Justiție de teama tăierii pensiilor speciale. Pensia medie a unui magistrat depășește 20.000 de lei pe lună

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.