Campanie de donare de sânge la Sebeș

Municipiul Sebeş susține în continuare programul naţional de donare de sânge printr-o acțiune programată a avea loc la Spitalul Municipal Sebeș, miercuri, 17 octombrie 2018, începând cu ora 8,00, se arată într-un comunicat de presă al instituției amintite.   

Astfel, primarul Municipiului Sebeş, Dorin Nistor, alături de viceprimarul Adrian Bogdan și o serie de voluntari din administrația publică locală și din serviciile subordonate vor fi donatori de sânge.

Campania este realizată de Centrul de transfuzie sanguină Alba, fiind sprijinită de Spitalul Municipal Sebeș și Primăria Municipiului Sebeș.

Atât municipalitatea cât și autoritățile sanitare invită cât mai mulți voluntari să se alăture acestui nobil demers care salvează vieți.

Articolul precedent11.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns la Alba
Articolul următorPompierii avertizează! Incendierea miriștilor se pedepsește cu amendă