Bogdan Despescu, despre ordonanța care prevede amenzi uriașe pentru conducătorii auto impulsivi: „Sunt pentru o mai bună disciplină în trafic”

Bogdan Despescu – secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne a explicat că modificările la legislația rutieră adoptate de Guvernul României sunt pentru a ne proteja mai bine pe noi și pe semenii noștri de evenimente negative. „Acolo unde se constată abateri flagrante de la normele rutiere, care pun în pericol participanții, cu siguranță, colegii sunt îndreptățiți să aplice și sancțiuni”, consideră secretarul de stat.

„Modificările la legislația rutieră adoptate de Guvernul României sunt pentru a ne proteja mai bine pe noi și pe semenii noștri de evenimente negative. Legislația trebuie adaptată în funcție de situațiile cu care ne confruntăm. De aceea, în urma unor analize, au fost identificate mai multe soluții la problemele întâlnite.

Una dintre aceste probleme este comportamentul agresiv. Pentru sancționarea acestui comportament este nevoie de o dovadă. Colegii noștri vor putea să constate aceste contravenții în mod direct, cât și prin mijloacele pe care le avem la dispoziție. Vorbim aici de prognoze făcute în ultimii ani, dar și de dotări cu sistemele de supraveghere publice, care pot fi suplimentate, care pot fi susținute cu verificări ale colegilor noștri. Pe lângă constatarea directă și înregistrarea video va contribui la susținerea probațiunii într-un astfel de caz. În ordonanța aprobată de Guvern sunt mai multe reglementări: vorbim și despre circulația pe autostradă. Am văzut cu toții ce s-a întâmplat, atât din punct de vedere al circulației pe cotrasens cât și al circulatiei pe banda de urgență. Am intervenit cu aceste modificări tocmai pentru o mai bună disciplină în trafic.

Rolul polițiștilor rutieri nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a preveni producerea unor accidente rutiere. Dar acolo unde se constată abateri flagrante de la normele rutiere care pun în pericol participanții, cu siguranță, colegii sunt îndreptățiți să aplice și sancțiuni”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne – Bogdan Despescu, într-o intervenție la un post TV, potrivit umpmv.eu.

Executivul a aprobat modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi a introdus noi sancţiuni pentru conducătorii auto care nu respectă legislaţia rutieră, ţinând cont şi de un obiectiv asumat în cadrul PNRR, prin care România s-a angajat să reducă până în 2026 numărul de victime, persoane grav rănite şi decese ale accidentelor rutiere cu 25%, a anunţat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, joi, într-o conferinţă de presă.

„Am adoptat în şedinţa Executivului de astăzi ordonanţa guvernului pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. (…) Acest act normativ este rezultatul unor consultări şi dezbateri aprofundate cu toţi cei interesaţi de creşterea nivelului de siguranţă a circulaţiei rutiere şi a participanţilor la trafic”, a precizat Lucian Bode la Palatul Victoria.

 
Articolul precedentGabriel Oprea, președintele UNPR și UMPMV, prima reacție după ce a fost acuzat că l-a impus antrenor pe Edi Iordănescu: „Nu am nicio legătură. Naționala are nevoie de un spirit bun și de susținerea noastră”
Articolul următorBilanț coronavirus 30 ianuarie: 19.668 de cazuri noi și 52 decese

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.