Gabriel Oprea, președintele UNPR și UMPMV, prima reacție după ce a fost acuzat că l-a impus antrenor pe Edi Iordănescu: „Nu am nicio legătură. Naționala are nevoie de un spirit bun și de susținerea noastră”

Gabriel Oprea reacționează la acuzațiile că l-a impus antrenor pe Edi Iordănescu. Șeful fostei vicecampioane a României la fotbal, Marin Condescu, susține că fostul vicepremier s-a implicat în numirea lui Edi Iordănescu, noul selecționer al României, pe banca tehnică a echipei Pandurii Târgu-Jiu, potrivit realitateasportiva.net.

Gabriel Oprea a emis un comunicat de presă în care a ţinut să facă lumină în acest caz. Politicianul neagă orice implicare în cariera lui Edi Iordănescu junior și dă detalii despre relația pe care o are cu echipa selecționerului. Acesta spune că tot ceea ce a susţinut Marian Condescu nu este conform cu realitatea.

„În legătură cu articolele de presă care au preluat afirmațiile făcute de domnul Marin Condescu la adresa mea și a domnului Edward Iordănescu, fac următoarele precizări:

Afirmațiile domnului Condescu nu au nicio legătură cu realitatea și, ca atare, le resping.

Nu am decis sau influențat numirea lui Edi Iordănescu în poziția de antrenor la Pandurii Târgu-Jiu și nici cu desemnarea sa ca selecționer al naționalei României nu am nicio legătură.

Între familia mea și familia Iordănescu există o relație veche de prietenie, dar de aici și până la afirmațiile denigratoare ale domnului Condescu este cale lungă.

Este regretabil că, în anul 2022, un tânăr antrenor, cu o carieră frumoasă, care își pune toată experiența și tot sufletul în slujba echipei de fotbal a României, este jignit astfel.

Este regretabil, de asemenea, că cineva își permite să aducă, astăzi, un astfel de afront fotbalului românesc și echipei naționale de fotbal.

În final, consider că nu trebuie amestecate interesele personale ale unora sau altora cu bunul mers al echipei de fotbal a României. Naționala României are nevoie de un selecționer bun, așa cum este Edward Iordănescu, are nevoie de un spirit și un moral bun și are nevoie de susținerea noastră, a tuturor, pentru a face performanță. Să-i sprijinim, așadar, pe fotbaliști și pe antrenorul lor, cu toate forțele”, a precizat gl.(r) Gabriel Oprea, președintele UMPMV.

 
Articolul precedentBilanț coronavirus 29 ianuarie: 30.168 de cazuri noi și 75 decese
Articolul următorBogdan Despescu, despre ordonanța care prevede amenzi uriașe pentru conducătorii auto impulsivi: „Sunt pentru o mai bună disciplină în trafic”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.