Ziua națională a produselor alimentare românești, sărbătorită în data de 10 octombrie, va fi marcată joi de Primăria Municipiului Blaj, prin expoziții cu vânzare de produse tradiționale, în Piața Mare Agroalimentară. În această zi, administrația pieței nu îi va taxa pe producătorii de legume, fructe și lactate care vor fi prezenți la Blaj.
La nivelul județului, ziua națională a produselor agroalimentare românești va fi marcată de Direcția pentru Agricultură Județeană Alba împreună cu primăriile municipiilor Aiud, Blaj și Sebeș, prin organizarea, în piețele agroalimentare din județ, de expoziții cu vânzare de produse românești.
Organizarea târgurilor speciale de ziua națională a produselor agroalimentare românești vizează promovarea produselor agroalimentare românești și câștigarea încrederii consumatorului, susținerea producătorilor agricoli autohtoni în valorificarea produselor, contribuind astfel la dezvoltarea economiei locale, crearea de locuri de muncă, îmbunătățirea statutului producătorului român în lanțul alimentar și încurajarea consumului de produse agroalimentare și tradiționale românești.
Joi, în Piața Mare Agroalimentară sunt invitați să participe un număr cât mai mare de consumatori, pentru a degusta și cumpăra din produsele agroalimentare românești, apreciate pentru calitate și savoare. Ziua națională a produselor alimentare românești este sărbătorită în fiecare an pe data de 10 octombrie, conform legii nr. 168/2017.
La nivel local, Primăria Municipiului Blaj îi premiază în fiecare an, în cadrul „Bogățiilor Toamnei”, pe producătorii prezenți în fiecare săptămână în piețele din municipiu cu legume, fructe și lactate, în semn de mulțumire și de prețuire pentru promovarea, prin produsele comercializate, a identității și tradițiilor de pe Valea Târnavelor.
Comments are closed.