Bărbat arestat după ce a condus beat. Șoferii din trafic l-au oprit și au sunat la 112

Un bărbat care a condus băut pe DJ 107 C între localitățile Limba și Oarda de Jos a fost arestat preventiv. Acesta a fost oprit în trafic de alți șoferi, care au observat mașina condusă haotic și au sunat la 112.

Ulterior, oamenii legii au descoperit că acesta nu avea permis și avea și alte infracțiuni la activ, pentru care executase deja pedepse cu închisoarea.

Cum a fost oprit în trafic și de ce a fost luată decizia de arestare preventivă, explică procurorii, într-un comunicat.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în 12 mai 2023, ca urmare a propunerii procurorului, ”judecătorul din cadrul Judecătoriei Alba Iulia a dispus arestarea preventivă a inculpatului L.S.D, măsura preventivă fiind luată ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului”.

Oprit în trafic de alți șoferi

În referatul cu propunerea de arestare preventivă s-a reținut faptul că:

”În data de 11.05.2023, în jurul orei 11.00, numitul L.S.D., recidivist, fără a deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule, a condus pe drumurile publice de pe raza loc. Oarda de Jos, jud. Alba, DJ-107-C autovehiculul marca Skoda, în timp ce se afla sub influența alcoolului, având o îmbibaţie alcoolică superioară valorii 0,80 g0/00 alcool pur în sânge, respectiv valorile de 2,38g 0/00  și 2,27g 0/00 alcool pur în sânge.

În cadrul referatului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive s-a mai reținut și faptul că <(…) din declarația martorilor T. și I., conducători auto care se deplasau în aceeași direcție cu numitul L.S.D, constatând că acesta conducea haotic și agresiv, încălcând în mod repetat marcajul longitudinal de pe axul drumului, și care au reușit să îl determine pe acesta din urmă să oprească autoturismul pe partea dreaptă a sensului de mers Limba – Oarda de Jos, iar apoi au apelat SNUAU 112, sesizând faptul că L.S.D. conducea autoturismul marca Skoda în timp ce se afla în stare de ebrietate.(…)>”.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentRegele Charles al III-a vizitează România în iunie. Este prima vizită după încoronare
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.