Avem ce merităm. Libertate. Sănătate ce ne mai trebuie…

Avem ce merităm. Libertate. Sănătate ce ne mai trebuie…

 

De pe 3 iulie, de la decizia CCR și până mai ieri, la intrarea în vigoare a Legii Carantinei, s-au scurs vreo trei săptămâni. Trei săptămâni în care am chiuit victorioși că suntem liberi să infectăm în stânga și-n dreapta, cu mască sau fără mască. Nu tu carantină, nu tu izolare, nu tu internare. Vreo mie de bolnavi de Covid le-au făcut cu mâna medicilor, după ce s-au externat la cerere, cu simptome cu tot. Alți vreo 4000 de posesori de teste Covid pozitive nici nu s-au sinchisit să dea pe la spital. Și-au trăit viața din plin, fără restricții, cu toate libertățile de rigoare, că, deh, așa e constituțional. Ce anchetă epidemiologică, contact tracing, cum spun ăia care se dau deștepți? Oricum nu aveau cu cine să ia urma coronavirusului nici dacă scoteau iar armata pe străzi…

Ce au făcut mai marii țării în tot acest timp? Păi, Guvernul PNL a ridicat din urmeri. Cică PSD în Parlament trebuie să facă ceva. Președintele s-a uitat de pe margine, cu atenție și îngrijorare, ca de obicei. Cine și-ar mai permite să se pună rău cu alegătorul? Cum să supere românul iar cu starea de urgență? Acum, când bat alegerile la ușă? Cum să îi răpești românului dreptul la vacanță, la o bere, la o horă? Și așa că  liberalilor le fug procentele de sub picioare. Nu-i mai bine să le dăm românilor ce-și doresc mai tare:  libertate? E gratis și ajunge la toată lumea.

Acum, isterie: s-a spart buba. Italienii spun că riscăm să ajungem Brazilia Europei.  Am sărit de 40.000 de infectări, peste 1000 de cazuri pe zi și numărăm zilnic zeci de decese. Și este abia începutul.

Am ajuns ciumați în Europa, ne ceartă ministrul Sănătății. Un fleac! Ce treabă avem noi cu Europa!? Noi mergem în Grecia.

Vesticii n-au decât să ne pună pe lista neagră, să ne taie zborurile directe, să ne pună să facem carantină și să le mai și prezentăm teste Covid negative. Niște manipulați! Covid nu există.  Dar italienii și restul lumii încă nu au aflat. Deh, acolo, în străinătate, nu se văd posturile de la noi! Ei nu au noroc de surse bune să se informeze, ca noi…

Noi știm să rezistăm manipulării. Pe cine vor ei să prostească? Vorba unei primărite: ei cred că suntem proști, dar să nu uite că suntem mulți!

Uite că au trecut cinci luni de când ne tot sperie cu Covidul și tot n-am murit. Păi nici nu se moare de Covid. Se moare de alte boli și ei spun că este Covid. Păi ce, nu se murea și înainte?! Acum nici nu mai poți să mori liniștit că hop, iti spun că ai Covid!

Bine că s-a dat Legea Carantinei și că domnul Arafat a și modificat-o, să nu se aplice decât așa, din doi în doi. Dacă te bagă la izolare, te scoate DSP-ul afară. Exact ca la permisie: o nuntă, un botez, o înmormântare și se rezolvă. Ești liber. Câteva ore de libertate, zeci de rude și de prieteni tocmai buni de infectat, și apoi te poți duce liniștit înapoi la izolare. Oameni deștepți acolo, la guvern! Se gândesc la toate! Unde mai găsești atâta omenie și înțelegere ca la ei! Parcă nici nu vin alegerile! Păi ce, ca la italieni?! Acolo nici la înmormântare nu aveai voie să ieși din casă! Asta-i democrație?

Așa că, să fim sănătoși! Nici măcar nu putem fi trași la răspundere că, vezi-Doamne, am îmbolnăvit lumea pe capete. Senatorul care a băgat în carantină Guvernul e acum candidat din partea PNL la primăria Constanței. A scăpat de dosarul penal privind zădărnicirea combaterii bolilor și se laudă cu asta în campanie. Ca să nu mai vorbim de polițistul pensionar care a băgat un spital întreg în carantină și a infectat zeci de oameni: a scăpat și el basma curată. Și lui tocmai i-au clasat dosarul. Ce procurori de ispravă!  Asta da justiție!

Așa că spor la zădărnicit! De Covid oricum scapă cine poate!

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedent100% TU DECIZI! Ion Mocioalcă, baronul de Caraș, dosar penal după angajarea fiicei în Parlament
Articolul următorEDITORIAL Mădălina Dobrovolschi: A plouat și i-a adunat …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.