Aur și argint pentru sportivii CS Unirea la Concursul Național de Judo Ne Waza

Clubul Sportiv Unirea Alba Iulia a obținut, prin Bogdan Laura Alesia și Sibișan Alexandru Călin, două medalii, de aur și argint, la Concursul Național de Judo Ne Waza, desfășurat în 12-13 octombrie, la Drobeta-Turnu Severin.

CS Unirea Alba Iulia s-a impus la Concursul Național de Judo Ne Waza U14, U16.

Unul dintre sportivii legitimați a devenit campion național, iar celălalt vicecampion național, la feminin și masculin.

Concursul a fost destinat sportivilor sub 14, respectiv sub 16 ani.

Este îmbucurător faptul că cei mai buni sportivi ai clubului nostru, după ce ajung în top, reușesc să se mențină. Îi felicit pe cei trei judoka participanți, pe antrenorii lor și le doresc succes la următoarele competiții.

Deși nu mai este mult până la încheierea anului competițional, respectiv până la centralizarea rezultatelor, sper să rămânem în continuare la fel de concentrați și motivați, în ciuda problemelor inerente pe care le avem fiecare, iar când vom trage linie să fim cu toții mulțumiți de ceea ce am realizat„, a spus Corneliu Mureșan, directorul CS Unirea Alba Iulia.

Rezultate pentru CS Unirea Alba Iulia:

Bogdan Laura Alesia – categoria 48 de kilograme, U 16 – locul 1

Sibișan Alexandru Călin – categoria +73 de kilograme, U 16 – locul 2

Horvat Alesia – categoria +52 de kilograme, U14 – fără clasare pe podium

Antrenorii celor trei sportivi participanți sunt Dinu Alin și Dinu Cristian.

Concursul a fost organizat de Federația Română de Judo și de Ministerul Tineretului și Sportului.

Articolul precedentAutovehiculele de transport persoane și marfă vor fi oprite pentru control
Articolul următorAproape 400 de amenzi aplicate în două zile

Comments are closed.