Simona Halep va fi audiată la finalul acestei luni. Suspendată pentru dopaj, Halep nu a mai jucat un meci oficial de 8 luni.
Simona Halep ar putea fi audiată la finalul acestei luni de tribunalul independent de la Londra în cazul de dopaj care o ține departe de circuit de anul trecut.
„Termenul s-a dat pe data de 28, din câte am înțeles s-a amânat pentru 30. […] Suntem bine. Când suntem curați, mergem până în pânzele albe”, a declarat jurnaliștilor Stere Halep, tatăl Simonei Halep.
Sportiva noastră trebuie să mai aștepte pentru a reveni pe teren. Lista jucătorilor direct acceptați la Roland Garros a fost publicată, iar Simona nu apare.
Simona Halep, dublă campioană de Mare Șlem și fost număr 1 mondial, a anunțat pe 21 octombrie 2022 că a primit o notificare potrivit căreia a fost testată pozitiv la substanța numită Roxadustat, prezentă într-o cantitate extrem de mică, la US Open. „Este cel mai mare șoc al vieții mele”, a scris atunci sportiva, care anunța că „începe cel mai greu meci al vieții”.
Potrivit Agenţiei Naţională Anti-Doping (ANAD), „Roxadustat este substanţă nespecifică” în cazul căreia, dacă se dovedeşte încălcarea intenţionată a Listei Interzise perioada de suspendare a unui sportiv este de 4 ani, iar dacă sportivul poate demonstra lipsa intenției, perioada de suspendare e de 2 ani.