Au înflorit copacii a 2-a oară, din cauza temperaturilor de vară. Fermierii sunt îngrijorați

Temperaturile neobișnuit de mari pentru prima jumătate a toamnei au făcut ca în mai multe zone ale țării copacii să înflorească pentru a 2-a oară. Chiar dacă, vizual, fenomenul natural este încântător, fermierii atarg atenția că există pericolul distrugerii recoltelor de anul viitor, pentru că ritmul sezonier al plantelor este dat peste cap. 

Zilele calde au făcut ca liliacul, castanii, dar chiar și merii, vișinii sau prunii să înflorească pentru a 2-a oară. Chiar dacă în popor se spune că e semn de toamnă lungă și bogată, specialiștii atrag atenția că lucrurile nu stau deloc așa.

Pe de-o parte, este un semn că vremea a fost extrem de secetoasă în lunile de vară, iart pe de alta, pe locul unde au înflorit muguri toamna nu vor mai crește alții în primăvară, ceea ce va reduce numărul de roade.

Nici pentru recolta încă neadunată de pe câmp vremea extrem de caldă și secetoasă nu este propice. Cartofii care au rămas pe câmp au încolțit și au răsărit din nou, iar dacă în următoarea perioadă nu plouă, există riscul ca recoltele să fie compromise, potrivit Pandurul.ro.

Articolul precedentCutremur în România, miercuri dimineață. În ce zonă s-a produs
Articolul următorSărbătoare mare – 2 noiembrie – Calendar creștin ortodox – Ce sărbătoresc azi credincioșii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.