Inspectoratul pentru Situații de Urgență Unirea al județului Alba desfășoară lunar exerciții pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.
La nivel național au loc exerciții destinate verificării funcționării mijloacelor de alarmare a populației, în scopul centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, precum și pentru pregătirea continuă a
autorităților administrației publice locale.
Astfel, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 -11.00, sunt acționate sirenele de alarmare publică existente în toate județele.
În această lună, simulările încep miercuri, 06 februarie a.c. și vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan), cât și a celor cu acționare locală.
În conformitate cu prevederile O.M.A.I nr.1259/2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si asigurarea activitatii de instiintare, avertizare, prealarmare si alarmare in situatii de protectie civila, specificaţia semnalelor de alarmare a populaţiei este următoarea:
Alarma aeriană – se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele;
Alarma la dezastre – se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele;
Prealarma aeriană – se compune din 3 sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele;
Încetarea alarmei – se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute.
Totodată, rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel județean și vor face obiectul unor analize în cadrul comitetelor județene pentru situații de urgență, în vederea îmbunătățirii modului de alarmare a populației în situații de protecție civilă.
Prin modul de acționare mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice.
Comments are closed.