În perioada 09 – 11 august 2019, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei excesive.
Au fost folosite 9 aparate radar, între care două care funcţionează pe baza undelor laser (pistol radar), care au fost amplasate în zonele identificate cu risc de producere a accidentelor datorate excesului de viteză.
În cadrul acestei acţiuni au fost depistaţi şi sancţionaţi contravenţional, 473 de conducători auto care au depăşit limita legală de viteză, valoarea totală a sancţiunilor aplicate fiind de 170.520 lei.
Alţi 137 de conducători auto au fost amendaţi pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Totodată, au fost constatate 11 infracțiuni la regimul rutier.
Complementar sancţiunilor contravenţionale, poliţiştii au dispus măsura reţinerii permisului de conducere faţă de 7 conducători auto, din care 4 pentru viteză excesivă.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte:
Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă admisă în localităţi este de 50 de kilometri / oră, iar pe drumurile naţionale, în afara localităţilor, este de 90 km/h.
De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că limita maximă se poate modifica, pentru motive legate de siguranța rutieră, atunci când se circulă în condiții meteo nefavorabile sau pe anumite segmente de drum, acest lucru fiind semnalizat prin indicatoare rutiere.
Depășirea cu mai mult de 50 de kilometri/oră a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă.
De asemenea, se aplică sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
„Stimaţi conducători auto, unul din trei accidente se produce din cauza vitezei, pe drumurile din afara localităților!
Viteza este a doua cauză de mortalitate, în ultimii ani!
Pentru siguranţa dumneavoastră şi a celorlalţi participanţi la trafic, vă recomandăm să nu depăşiţi limita legală de viteză!”, transmit polițiștii.
Acţiunile Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, dedicate siguranţei rutiere, vor continua.
Comments are closed.