RECOMANDARI PENTRU CONSUMATORI IN PRAGUL SARBATORILOR PASCALE
Comercializarea cărnii
– Achiziționarea cărnii (inclusiv a cărnii de miel) se va face numai din locuri special amenajate, dotate și autorizate (măcelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate în piețe) și trebuie să aibă ștampila de control sanitar-veterinar. În aceste condiții, aveți garanția unui produs sigur ce nu vă va afecta sănătatea;
– Evitați cumpărarea de carne de la persoane si din locuri neautorizate, din „portbagajele mașinilor” chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic, comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare și nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificați tranzacția comercială, în cazul în care doriți să faceți o reclamație ulterioară, și riscati să achizitionați un produs neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea;
– Verificați proprietățile organoleptice ale produselor, a semnelor de alterare, modificări ale aspectului (aspect de mâzguit, cu prezența mucilagiilor etc), culorii (culoare modificată), consistenței, prezența corpurilor străine etc. Carnea proprie consumului trebuie să prezinte, la suprafață, o peliculă uscată, de culoare roz până la roșie, să fie fermă și elastică, atât la suprafață cât și în secțiune; mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt;
– Ca o măsură de prevedere suplimentară este bine să observați, la mielul cumpărat, copita și dentiția specifice ierbivorelor (la dentiție se va urmări, în special, lipsa caninilor).
– Se va acorda atenție prețului afișat și se va verifica concordanța dintre prețurile afișate la raft și cele marcate pe bonurile de casă;
– Carnea achiziționată sub formă refrigerată se va transporta, în condiții igienice, cât mai repede la domiciliu și se va depozita la frigider.
Comercializarea ouălor
– Achiziționați ouăle numai din locuri special amenajate, autorizate.
– Evitați cumpărarea de ouă de pe marginea drumului, chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic.
– Ouăle de consum trebuie să prezinte coaja, intactă, normală, fără fisuri, fără corpuri străine, fără mirosuri străine;
– La spargerea oului, albușul trebuie să fie de consistență densă, transparent, iar galbenușul semiglobulos, ușor aplatizat și bine delimitat de albuș;
– În cazul ouălor vândute în vrac trebuie comunicate vizibil, cu ușurință și perfect lizibil, informațiile privind:
– categoria de calitate (A);
– categoria de greutate
Clasamentul oualor din categoria A în funcție de greutate
XL – foarte mare: greutate mai mare sau egală cu 73 g;
L – mare: greutate mai mare sau egală cu 63 g și mai mică de 73 g;
M – mediu: greutate mai mare sau egală cu 53 g și mai mică de 63 g;
S – mic: greutate mai mică de 53 g;
– o indicație a metodei de creștere a găinilor;
– o explicație a semnificației codului producătorului;
– data de valabilitate minimă.
Se va acorda atenție prețului afișat și se va verifica concordanșa dintre prețurile afișate și cele marcate pe bonurile de casă.
Comercializarea vopselei de ouă
– Achiziționați vopseaua de ouă numai din locuri autorizate.
– Se va citi cu atenție eticheta produsului, care trebuie să conțină: numele și adresa producătorului, lista ingredientelor, instrucțiuni de utilizare și data durabilității minimale.
Atenție! Nu utilizați, la vopsirea ouălor, vopsea realizată pentru alte destinații, precum cea tipografică sau cea pentru textile. Deși rezultatele sunt spectaculoase, utilizarea altor tipuri de vopsele, poate prezenta un posibil pericol pentru sănătatea dumneavoastră.
Comercializarea produselor de patiserie (cozonaci, checuri etc.)
– Achiziționați produsele numai din locuri autorizate.
– Spațiile de comercializare trebuie să fie în permanență curate și bine întreținute;
– Personalul care comercializează produse de patiserie trebuie să poarte echipament de protecție sanitară a produselor;
– Produsele de patiserie neambalate se vor vinde din recipiente curate, la adăpost de praf și de insecte, fiind servite numai cu ustensile speciale; este interzis a se permite consumatorilor să aleagă produsele cu mâna;
– Pentru produsele de patiserie preambalate etichetele trebuie să conțină urmatoarele informații: denumirea produsului, numele și adresa operatorului economic imputernicit cu informarea consumatorilor, lista ingredientelor, proportia din ingredientele care sunt inscrise in denumirea produsului ( ex; cu nuca, cu stafide etc), componentele cu posibile efecte alergene( sunt scoase in evidenta fata de restul informatiilor), data durabilitatii minimale; cantitatea neta, conditiile speciale de pastrare, declaratia nutritionala.
– Pentru produsele de patiserie comercializate in vrac trebuie sa se asigure informarea consumatorilor cu privire la denumirea produsului, componentele cu posibile efecte alergene, preţul pe unitatea de masura.
Comercializarea ciocolatei, produselor din ciocolată, produse pe bază de cacao și grăsimi vegetale (tablete, figurine etc)
– Etichetele acestor produse trebuie să conțină urmatoarele informații: denumirea produsului,numele și adresa operatorului economic imputernicit cu informarea consumatorilor, lista ingredientelor, proportia din ingredientele care sunt inscrise in denumirea produsului ( ex; cu arahide, cu alune de padure, cu stafide etc), componentele cu posibile efecte alergene( sunt scoase in evidenta fata de restul informatiilor), data durabilitatii minimale; cantitatea neta, conditiile speciale de pastrare, declaratia nutritionala.
– în cazul produselor provenite din terţe ţări (din import) se vor înscrie numele și adresa importatorului.
– Produsele provenite din afara Romaniei trebuie să fie însoțite de etichete cu elementele de identificare și informare în limba română.
– Pentru ciocolată și produse din ciocolată: se menționează, în mod obligatoriu, conținutul de cacao substanță uscată, exprimat în procente, astfel: “substanta uscata de cacao…% minimum”; în cazul ciocolatei umplute se menționează produsul de umplutură; o mențiune privind adaosul de cafea; o mențiune privind adaosul de băuturi spirtoase, atunci când acesta depășeste 1,2 % din masa produsului.
– Dupa cumparare, verificați, prin apreciere directă, proprietățile organoleptice ale produselor, a semnelor de alterare, modificări ale aspectului, culorii (culoare modificată), consistenței, prezența corpurilor străine etc.
Drajeurile trebuie să aibă suprafața netedă, lucioasă, uscată și nelipicioasă.
– Achiziționarea produselor se va face numai din locuri autorizate; evitați cumpărarea de produse de la vânzători ambulanți, chiar dacă prețul oferit este comparativ mai mic;
– Verificați starea ambalajelor (integritate, etanșeitate) și încadrarea produselor în data durabilității minimale.
Comercializarea vinurilor
– Conținutul etichetei trebuie să cuprindă: denumirea produsului, denumirea și adresa producătorului/importatorului/îmbuteliatorului, volumul net, concentrația alcoolică, o informație privind lotul, data durabilității minimale pentru vinurile care au concentrația alcoolică mai mică de 10% vol., componentele cu posibile efecte alergene;
– Aspectul lichidului: culoare corespunzatoare sortimentului, limpede, fără depuneri sau impurități în suspensie.
– La întoarcerea buteliei cu dopul în jos, conținutul nu trebuie să se tulbure sau să prezinte impurități sau scurgeri.
– Marcarea băuturilor alcoolice distilate se face cu respectarea reglementărilor în vigoare emise de Ministerul Finanțelor.
La cumpărarea produselor alimentare și, implicit a vinului, solicitați și păstrați bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriți să reclamați calitatea/siguranța unui produs.