Alexandra Păcuraru | Suntem sufocați de supermarketurile străine, fermierii sunt duși intenționat în sapă de lemn

În aceste vremuri cumplite, și încă de dinaintea lor, cel mai greu deziderat de îndeplinit pentru omenire a fost păstrarea păcii. Încă de la Adam și Eva au existat conflicte. Între frați, între triburi și mai apoi între state. Toate pleacă însă de la războiul nostru intern, de la bătăliile care se dau clipă de clipă între sufletul și mintea noastră.

Religia ne învață că trebuie să ne păzim în permanență gândurile, să le păstrăm curate, pentru ca ele sa se transforme în fapte bune, care se înfrumusețeze lumea în care pășim. Cu siguranță că cea mai grea lecție pentru noi, oamenii, în această viață, este împăcarea cu realitatea. Însă aceasta reprezintă concomitent și elementul cel mai necesar pentru succesul, fericirea și mântuirea noastră.

Întreaga filozofie practică a vieții se concentrează în aceste două înțelesuri: venirea cu picioarele pe pământ și împăcarea cu realitatea. Exact în acest punct se găsește scumpul secret al biruinței asupra depresiei, iar acest lucru îl vom înțelege mai bine, dacă gândim și conștientizăm următorul lucru: depresia ca o boală sufletească nu este nimic altceva decât o confruntare cu realitatea sinelui nostru, a voii proprii care este nesupusă și care adesea se revoltă. În consecință, panaceul care ne tămăduiește depresia este această lucrare plăcută lui Dumnezeu de eliberare de voile noastre, de împăcare a noastră cu orice fel de realitate pe care o îngăduie Dumnezeul iubirii.

Dar ce înseamnă împăcarea cu realitatea? Reprezintă acceptarea în mod realist vieții așa cum este ea, cu tot conținutul ei, cu tihnă sufletească și cu simțământul de libertate, iar nu din obligație sau depresiv. Mai exact, în împrejurările neplăcute ale vieții noastre sa nu ne indignăm, să nu ne scandalizăm, revoltăm și nici sa nu ne certăm cu „soarta”, dar nici cu ceilalți. Așa ne învață sfinții noștri. Dragii mei, eu sunt profund impresionată de modul în care ați reacționat la drama prin care trece bunicul Ioan. Pe mine, cel mai mult m-a impresionat demnitatea și caracterul acestui român, model pentru o țară întreagă. Bunicul de aproape o vârsta cu Unirea nu vrea pomană, vrea să muncească! Alții în putere nici nu vor să se ridice din pat, dar bunicul nostru își dorește să rămână cinstit, demn până în ultima clipă a vieții. Și până atunci trebuie să îl ajutăm cu tot ce are nevoie. În timp ce unii ies la pensie la 40 de ani, nea Ioan își dorește doar să muncească într-un stat care l-a tâlhărit, l-a umilit și l-a călcat în picioare. Porunca a cincea a Domnului ne spune așa: “Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție.” Trebuie să extindem această frază și să nu ne oprim doar la părinții care ne-au dat viață, ci la toți cei care au dat viață acestui popor. La bătrânii nimănui, la cei uitați de lume și de stat, la cei singuri, înfometați și în neputință. Singurătatea nu este doar un sentiment, este un risc la adresa sănătății mintale și fizice. Singurătatea este o boală grea, care ucide, spun specialiștii. Persoanele singure au riscuri cu 39% mai mari de a suferi de boli de inimă, cu 32% mai mari de a face un accident vascular cerebral, cu 62% mai mari de a suferi de demență și riscuri cu 30% mai mari de a muri prematur.

Poate una dintre comparațiile cele mai șocante e aceea că singurătatea echivalează zilnic cu fumatul a 15 țigări, arată analiștii. Iar românii se simt singuri. Grav este că, în epoca tehnologiei și a internetului, a rețelelor sociale, tinerii se confruntă cu astfel de probleme. Dar acesta este un subiect pentru altădată, un subiect cât se poate de serios și pe care promit să îl abordez. Mă copleșesc, stimați telespectatori, miile de mesaje primite zilnic pe toate canalele. Regret că nu vă pot răspunde tuturor, volumul ne depășește, dar le citim pe toate, vă asigur. Iată ce ne-a scris domnul Florin: Dai salarii mari la oameni să compensezi mărirea de prețuri. De câte ori s-a discutat de așa ceva reversul a fost că și comercianții au scumpit. Unde vezi comerciant care nu vrea mai mulți bani și care nu speculează orice portiță de a câștiga cât mai mult? Legal sau ilegal. Și așa mergem în sus la nesfârșit. Dar vă întreb eu, ca un simplu pensionar, cum erau calculele pe vremea socialismului, până în anii ’90. S-a modificat cumva aritmetica cumva? 1+1=3 sau 2? Dați-mi vă rog o explicație logică. De ce înainte se putea și nu aveam supermarketurile și acum nu se mai poate și oamenii mor de foame cu ochii la vitrine. Aștept un răspuns curajos.”.

Ei bine, stimate domn, explicația este complexă și încercăm să găsim, seară de seară soluții la această chestiune. Suntem sufocați de supermarketurile străinilor, care prea puțină mâncare autohtonă permit pe rafturile lor. Fermierii noștri sunt aduși la sapă de lemn din cauza politicilor guvernamentale falimentare, iar mulți nu au loc în piețe de samsari. Aceștia sunt cei care umflă prețurile. Pe de altă parte, producătorii români au venit să își strige disperarea la Parlament. Oamenii spun ca adaosul comercial ar trebui scăzut de marile lanțuri de magazine. În plus, se plâng că este extrem de greu și de costisitor sa ajungă sa-și vândă produsele pe rafturi. Aceștia și-au expus produsele în cadrul unui eveniment organizat la Casa Poporului. Pe de altă parte, ieftinirea alimentelor promisă de Marcel Ciolacu nu se va face prea curând. Întâlnirea cu retailerii s-a încheiat fără ceva concret. Supermarketurile nu vor să renunțe prea ușor la profit, iar de cealaltă parte guvernul îi amenință cu taxa de solidaritate. Nici producătorii nu sunt de acord să scadă prețurile. Sper ca noul ministru al Agriculturii să repare greșelile celor de dinaintea sa.

Apreciez demersul prin care carnea sintetică ar putea fi interzisă în România. Mai mulți parlamentari PSD au depus un proiect de lege prin care cer ca acest produs obținut în laborator să nu fie permis în țara noastră. Vin de asemenea și cu serie de alte reglementări și pregătesc amenzi între 20.000 lei și 150.000 lei pentru cei care nu vor respecta legea. Proiectul propus de ministrul desemnat al Agriculturii prevede interzicerea comercializării cărnii sintetice obținută în laborator din celulele de la animale. De altfel, interzise vor fi și produsele culinare din alimentația publică la prepararea cărora s-a utilizat carnea sintetică. E un prim pas, dar mai sunt mulți de făcut. Lupta pentru a pune hrană curată pe masa românilor este departe de a fi câștigată. Interesele sunt uriașe, toți se bat pentru banii și resursele noastre, fără să le pese de jaful pe care îl fac.

Este uluitor că OMV Petrom a dat în judecată România la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris și cere noi reglementări în legea offshore. Miza în acest caz sunt gazele din Marea Neagră. Pe de altă parte, OMV Petrom și Romgaz au anunțat că vor începe exploatarea de gaze din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră. Companiile vor investi peste 4 miliarde de euro, iar anunțul a venit după ce conducerea OMV s-a întâlnit cu Marcel Ciolacu la Palatul Victoria la începutul acestei săptămâni. Giganții energetici estimează că proiectul Neptune Deep va furniza un volum brut total de 100 miliarde metri cubi de gaze naturale, care va fi împărțit în mod egal între cei doi parteneri. OMV Petrom anticipează că proiectul va contribui la creșterea cu 50% a profitului din exploatare al companiei în 2030. Extragerea efectivă a gazelor va începe din 2027. Dar rămâne de văzut ce va rămâne efectiv în țara noastră. Mi-e teamă că tot șmecherii care fac profituri de miliarde se vor bucura de aceste resurse. ț

Mă bucur extraordinar de mult să văd că Piedone a fost eliberat! Un om nevinovat, executat de statul paralel care, odată intrat pe culoarul execuției, nu a avut ajutor, nu a fost auzit, văzut de cei ce se lauda că luptă pentru dreptate și împart dreptatea! Din experiența proprie știu că și după ce instanta se pronunța că nu a existat fapta – durerea rămâne, rănile nu se închid, cicatricile sângerează, chiar dacă aparent totul e închis in trecut! Cine plătește pentru abuzurile justiției române? Pentru asta am sărăcit poporul? Ca să îmbogățim magistrații sa tacă atunci când trebuiau sa urle in strada sa oprească execuțiile politice? Pentru asta îmbogățim securiștii, să avem control și pe viața, pe sănătate, pe viitorul familiei noastre? Pentru ca un om odată executat nevinovat, așa cum este astăzi cazul lui Piedone, sa știți ca toată familia a suferit enorm, toată familia sa a rămas cu răni adânci și nimeni nu le va putea aduce inapoi anii grei privați de libertate, privați de dreptate. Piedone e fiu, e sot, e tata, e bunic pentru nepoți și apoi familia extinsă cei care l-au iubit au suferit! Așa cum astăzi toți cei ai lui se bucura și îl sărbătoresc. Eu nu doar ca ma bucur pentru el ca i s-a făcut dreptate! Îl încurajez sa dea statul în judecata. Să ceara despăgubiri așa cum eu nu am făcut pentru abuzurile la care familia mea a fost supusă.

Îl încurajez să candideze la Primăria Capitalei sau la ce vrea, numai să joace politic corect, cu crucea în mâna, să facă o politică demnă de timpurile pe care le trăim. Prin exemplul lui Piedone îmi doresc sa cred ca in România nu se va mai repeta aceasta nenorocire si ca nu vor mai intra la pușcărie nevinovați doar ca sunt iubiți de oameni și au susținere electorală din partea cetățenilor; ori doar ca deranjează, ca este prea bun si corect in ceea ce face si strica piața. Am vrut sa deschidem emisiunea cu eliberarea lui Piedone pentru a ne căpăta curajul si determinarea sa votam împotriva ticăloșilor, a hoților, a politicienilor corupți de statul paralel! Sa facem România bine cu suveranisti! Sa facem România suverana cu oameni onești, muncitori si iubitori de țara! Apropo de reușita lui Piedone astăzi, sper ca săptămânile viitoare, sa nu ma grăbesc sa zic zilele viitoare, sa văd un succes al statului roman ca am acționat OMV in judecată. Ce ziceți?

Sau numai OMV își poate bate joc de noi dându-ne in judecată la Curtea internațională de arbitraj de la Paris!!! De ce nu sunt trași la răspundere pentru ca ne-au furat dând șpagă corupților de la vârful politicii și au luat resursele noastre pe nimic? Au distrus totul ca să dezvolte atât de mult încât să nu îi mai poți opri…ca au bani si influența! Pe prostia, corupția si neputința României are OMV azi bani si putere. Sunt corupți si ei știu asta, dar mai corupți sunt cei care țin dosarul privatizării ascuns, de frica sa nu ii lovească de nulitate, sa se prescrie, sa se uite, sa nu mai existe dovezi de nici un fel! Se tem să nu fie anchetați ca ne-au mințit cu cantitatea de gaze, cu exploatarea lui, nu ne-au lăsat nici sa atragem alți investitori, nici sa exploatam noi. Nici nu am murit dar nici de trăit nu am trăit. Asistați de aparate așa ne putem considera acum pe mâna OMV. Și ma bușește rasul ca statul e condus de bărbați. Pai femeile sunt mai bărbate decât ei! Cunosc multe femei puternice, demne care, cu siguranța, odată intrate pe mandatul politic ar face dreptate țării! Le așteptăm la alegerile viitoare sa dea de pământ cu toți trădătorii națiunii. Fără frica! Dumnezeu e cu noi. S-a saturat și El cât de tare ne-au batjocorit puternicii timpurilor noastre. Așadar eu, Alexandra Păcuraru, vă invit să ne dăm mâna cu demnitate și să luptăm pentru a face România suverană.

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.

Articolul precedentCristian Popescu Piedone, prima noapte acasă după un an de închisoare – Ce planuri are fostul primar
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Top 15 – Care sunt cei mai bogați deputați din Parlamentul României

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.